Rusia ar putea CONFISCA bunuri ale firmelor occidentale dacă va fi sancţionată cu privire la Ucraina

D.g. | 05.03.2014

Pe aceeași temă

Senatorii ruşi lucrează la un proiect de lege care să permită confiscarea bunurilor firmelor europene şi americane, în cazul în care sunt impuse sancţiuni Rusiei din cauza confruntării în Ucraina, a anunţat miercuri un senator rus, informeaza Mediafax.

"Proiectul de lege propune să fie acordate asemenea prerogative preşedintelui şi Guvernului ", a declarat şeful Comisiei pentru legislaţie constituţională din cadrul Consiliulu Federaţiei (Camera superioară a Parlamentului) Andrei Klişas, citat de agenţia RIA Novosti.

El a anunţat că, pentru moment, juriştii "studiază în mod atent problema" constituţionalităţii confiscării unor active şi conturi ale unor firme străine şi persoane fizice.

"Dar, în tot cazul, nu ne îndoim că acest lucru nu corespunde normelor europene. Este suficient să ne amintim exemplul Ciprului, când confiscarea a devenit una dintre condiţiile acordării unui ajutor de către Uniunea Europeană (UE) ţării ", a spus el.

Klişas nu a oferit detalii despre acest proiect de lege, dar a apreciat că " orice sancţiune trebuie să fie reciprocă".

Un consilier de la Kremlin, Serghei Glaziev, a declarat marţi că Rusia îşi va reduce "la zero" dependenţa economică faţă de Statele Unite, în cazul în care Washingtonul îi va impune sancţiuni din cauza situaţiei din Ucraina, şi a avertizat că acest lucru va conduce la un "krach" al sistemului financiar american.

El a evocat atât posibilitatea utilizării altor valute decât dolarul, cât şi posibilitatea de a nu rambursa împrumuturi contractate la bănci americane.

O sursă de la Kremlin a anunţat, totuşi, la scurt timp după aceste declaraţii, pentru agenţia publică RIA Novosti, că Glaziev şi-a exprimat opinia personală şi că nu este vorba despre poziţia oficială a Kremlinului.

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22