Rusia cere Kievului să oprească pregătirile MILITARE în sud-estul Ucrainei

D.g. | 08.04.2014

Pe aceeași temă

Ministerul de Externe rus a solicitat marți autorităților de la Kiev să înceteze masarea de forțe militare în sud-estul Ucrainei, despre care susține că sunt însărcinate cu suprimarea protestelor antiguvernamentale din regiune, informează Reuters, citata de Agerpres.

'Noi facem apel la încetarea imediată a oricăror pregătiri militare care ar putea duce la izbucnirea unui război civil', a indicat ministerul, într-o declarație postată pe pagina de Facebook a MAE rus.

Manifestanți proruși au ocupat încă de duminică clădiri oficiale în cele mai mari trei orașe din estul țării — Harkov, Donețk și Lugansk—, cerând organizarea unui referendum după modelul celui din Crimeea, pentru a se alipi la Rusia.

În declarația sa, MAE rus susține că în sud-estul Ucrainei, inclusiv la Donețk, sunt masate forțe ale Gărzii Naționale ale Ucrainei, printre care și militanți ai formațiunii extremiste 'Pravâi Sektor' ('Sectorul de Dreapta'), relatează agenția rusă de presă ITAR-TASS.Mai mult, diplomația rusă mai menționează că la această ''operațiune antiteroristă'' declanșată de Kiev în estul Ucrainei ar participa circa 150 de militari americani din cadrul organizației private Greystone, care sunt îmbrăcați în uniforme ale trupelor speciale ucrainene 'Sokol'.

'Organizatorii și participanții la această provocare își asumă o responsabilitate enormă pentru că creează o amenințare la adresa drepturilor, libertăților și viețile cetățenilor nevinovați ai Ucrainei și la stabilitatea statului ucrainean', mai avertizează MAE rus.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22