Pe aceeași temă
National Endowment for Democracy este, incepand de marti, prima ONG straina care a fost declarata indezirabila pe teritoriul Federatiei Ruse.
Cu sediul la Washington, in SUA, National Endowment for Democracy a fost infiintata in 1983 cu scopul “dezvoltarii si intaririi institutiilor democratice in lume”, iar mare parte din finantare provine de la Congresul american.
Totusi, organizatia pare sa nu fie pe placul regimului Vladimir Putin: "Tinand cont de obiectivul global al activitatilor organizatiei, Parchetul a ajuns la concluzia ca organizatia constituie o amenintare pentru fundamentele sistemului constitutional din Rusia, pentru apararea si securitatea sa", a anuntat parchetul general de la Moscova, potrivit AFP, citata de HotNews.
ONG-ul este acuzat ca a finantat alte organizatii care au luat parte la "contestarea rezultatelor campaniilor electorale, organizarea de actiuni politice cu scopul de a influenta luarea deciziilor autoritatilor si discreditarea serviciului militar in cadrul fortelor armate rusesti".
"In acest scop, in 2013-2014 organizatia a furnizat ONG-urilor rusesti un ajutor financiar de aproape 5,2 milioane de dolari", se arata intr-un comunicat al parchetului.
In mai, presedintele Putin a promulgat o lege care permite desemnarea organizatiilor straine care au activitati in Rusia drept "indezirabile". Acestea pot fi ulterior interzise, fie ca e vorba de ONG-urilor sau de companii.