Rusia, primele lovituri aeriene in Siria. Rebelii acuza ca tinta nu este ISIS, ci opozitia

I. P. | 30.09.2015

Rusia a lansat miercuri primele lovituri aeriene împotriva grupării Stat Islamic din Siria, însă rebelii susțin că bombardamentele nu au vizat ține SI, ci pe opozanții lui Bashar al-Assad. Cel puțin 36 de civili ar fi fost omorâți. Occidentul cere garanții pribind țintele avioanelor rusești.

Pe aceeași temă

UPDATE: Franța a cerut Rusiei garanții cu privire la ținta reală a loviturilor aeriene ale Rusiei în Siria, după ce a primit informații conform cărora Rusia nu a țintit poziții ale grupării jihadiste Statul Islamic (SI), ci ale rebelilor care se opun lui Bashar al-Assad.

Franta cere Rusiei garantii ca tintele bombardamentelor din Siria sunt teroristii

UPDATE: Statele Unite nu se vor opune raidurilor aeriene rusești în Siria dacă acestea chiar vizează gruparea Statul Islamic (SI) și ramurile al-Qaida, a declarat secretarul american de stat John Kerry, după ce un alt oficial american a acuzat Rusia că țintește opoziția, anunță AFP.

Kerry: SUA nu se opun raidurilor rusesti in Siria dacă vizeaza ISIS, nu opozitia

UPDATE: Activişti sirieni susţin că niciuna dintre zonele bombardate de către avioanele ruse nu este controlată de Statul Islamic şi că populaţia din aceste zone a suferit pagube importante.

UPDATE: Activişti sirieni susţin că niciuna dintre zonele bombardate de către avioanele ruse nu este controlată de Statul Islamic şi că populaţia din aceste zone a suferit pagube importante.

UPDATE: Rusia a executat lovituri aeriene în cinci oraşe din Siria, între care Zafaraneh, Rastan, Talbiseh, Makarmia and Ghanto, aflate la Nord de Homs. 36 de persoane, inclusiv 5 copii au murit  în urma acestor atacuri, potrivit LCC (Comitetul de Coordonare Local).

Anuntul lansarii primelor lovituri aeriene a fost facut miercuri, de purtatorul de cuvant al Ministerului rus al Apararii:

“In conformitate cu decizia Comandantului Suprem al Fortelor Armate ale Federatiei Ruse, Vladimir Putin, avioane ale Fortelor Aeriene si Spatiale ale Federatiei Ruse au inceput operatiunea aeriana prin atacuri tintite asupra obiectivelor de la sol ale gruparii Stat Islamic in Republica Araba Siria”, a transmis general-maiorul Igor Konasenkov, citat de agentiile TASS si RIA Novosti, transmite Agerpres.

Actiunea derulata de aviatia militara rusa a fost transmisa catre Organizatia Tratatului de Securitate Colectiva, a mai aratat oficialul rus. Desfasurarea de forte aeriene in Siria vine la scurt timp dupa ce presedintele Putin a primit cu unanimitate un vot de sustinere in Parlamentul de la Moscova. Primele atacuri au avut loc in apropierea orasului Homs, transmite si Digi 24.

De altfel, o coalitie internationala condusa de Statele Unite a inceput deja sa lanseze atacuri aeriene impotriva teroristilor Stat Islamic din Siria si Irak. Cu cateva zile in urma, si Franta a anuntat ca a lansat lovituri din aer impotriva jihadistilor, intr-un efort occidental coordonat de a combate gruparea terorista care a castigat vaste teritorii in Irak si Siria.

Siria a fost unul dintre subiectele cele mai tensionate la recenta Adunare Generala a Natiunilor Unite.

Presedintii SUA si al Rusiei, Barack Obama, respectiv Vladimir Putin, s-au contrat de la tribuna. In timp ce liderul american afirma ca Moscova sustine un regim criminal condus de dictatorul Bashar al-Assad, acuzat de Occident de crima impotriva propriului popor, Putin reproseaza Vestului si SUA in special ca incearca sa orchestreze caderea lui Assad, fapt ce poate fi dispus doar prin votul sirienilor, sustine liderul de la Kremlin.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22