Pe aceeași temă
Ministrul adjunct rus al afacerilor externe, Serghei Riabkov, le-a transmis joi factorilor de decizie politică americani să se calmeze în ce privește Crimeea și să accepte că aceasta este în prezent parte a Rusiei, formulând acest apel către foștii adversari din Războiul rece în termeni neobișnuit de sarcastici, relatează Reuters, citata de Agerpres.
'Ce-i putem sfătui pe colegii noștri americani să facă? Să petreacă mai mult timp în aer liber, să practice yoga, să urmeze o dietă variată, poate să urmărească spectacole de comedie la TV', a declarat joi ministrul pentru agenția Interfax.
'Aceste lucruri ar fi mai bune decât să se întărâte unii pe alții, știind că nava deja a ridicat ancora ... Bocetele și isteria nu vor ajuta', a mai declarat oficialul rus, în declarații făcute după anunțarea deciziei oficialilor americani de a introduce NASA pe lista agențiilor americane care nu trebuie să colaboreze cu Rusia.
O înghețare a contactelor la nivel bilateral a determinat 'situații ridicole', de genul anulării întâlnirilor între meteorologi din cele două state, a mai spus Riabkov.'Oricine poate observa cum conducerea SUA are o fixație și nu reușește să accepte situația care a fost determinată în mare parte de linia adoptată de SUA și aliații lor europeni de a aduce forțe antirusești la putere în Ucraina', a mai declarat joi oficialul MAE rus, conform sursei amintite.
Anexarea luna trecută a Crimeii de către Rusia a declanșat cea mai gravă criză în relațiile Est-Vest de la sfârșitul războiului rece. Occidentul a impus sancțiuni asupra unor oficiali ruși și oameni de afaceri apropiați președintelui Vladimir Putin. NATO a decis suspendarea cooperării cu Rusia și și-a intensificat acțiunile de susținere și asigurare a aliaților din flancul estic și baltic al Alianței. Rusia a cerut explicații NATO pentru intensificarea acțiunilor sale în Europa de Est.