Rusia va acorda un nou împrumut Belarusului

D.g. | 25.12.2013

Pe aceeași temă

'Rusia va acorda un nou împrumut Belarusului ce ar putea să ajungă la două miliarde de dolari, a declarat miercuri președintele Vladimir Putin, la câteva zile după anunțarea planului de salvare de 15 miliarde de dolari pentru Ucraina, informeaza Agerpres.

Guvernul rus a decis să-i ajute pe colegii noștri din cauza a ceea ce se petrece pe piețele mondiale și să acorde Belarusului în 2014 fonduri suplimentare de până la două miliarde de dolari', a afirmat liderul de la Kremlin la finalul unei întâlniri cu omologul său belarus Aleksandr Lukașenko, după cum relatează AFP. 

Situația economică și bugetară din Belarus, o republică foarte izolată, s-a degradat serios în ultimele luni, iar rezervele sale în devize s-au redus considerabil.

Ministrul rus al finanțelor, Anton Siluanov, a precizat miercuri că banii acordați Minskului vor fi sub forma unui credit pe 10 ani.

Acest sprijin pentru Belarus intervine după ce Rusia a anunțat săptămâna trecută acordarea unui ajutor financiar de 15 miliarde de dolari pentru Ucraina, prin intermediul achiziționării de titluri din datoria publică a acestei foste republici sovietice, aflată în recesiune de aproape un an și jumătate. O primă tranșă de 3 miliarde de dolari a fost deja deblocată pentru Kiev, urmând ca restul de 12 miliarde să fie transferat la începutul anului 2014.

În încercarea de a restaura influența Rusiei în rândul foștilor săi aliați sovietici, Vladimir Putin a subliniat marți meritele Uniunii economice eurasiatice, ce urmează a fi lansată la 1 ianuarie 2015 de către Rusia, Belarus și Kazahstan și în care ar dori să vadă intrată și Ucraina. 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22