Pe aceeași temă
Șeful Statului Major al armatei ruse, generalul de armată Valeri Gherasimov, a declarat vineri că Moscova va lua măsuri de retorsiune la activitatea intensificată a NATO în apropiere de granițele Federației Ruse, pe fondul crizei din estul Ucrainei, relatează agenția de presă Reuters, citata de Agerpres.
Evenimentele din Ucraina, potrivit lui Gherasimov, au dus la agravarea situației politico-militare în Europa, iar unele țări occidentale și-au înăsprit retorica belicoasă antirusă, a spus generalul, citat de agenția de presă RIA Novosti. 'Intensitatea, gradul de pregătire operațională și de luptă a trupelor Alianței au sporit în apropierea frontierei ruse. În aceste condiții, noi trebuie să luăm măsuri de retorsiune', a declarat generalul Valeri Gherasimov.
'Are loc o sporire a grupărilor forțelor NATO în țările baltice (Estonia, Letonia și Lituania), Polonia și România, precum și a prezenței alianței în apele mărilor Baltică, Neagră și Mediterană. Crește gradul de pregătire operațională și de pregătire de luptă a blocului militar în apropiere de granițele noastre', a subliniat șeful Statului Major al armatei ruse, citat de RIA Novosti.
În aceste condiții, noi nu putem să rămânem indiferenți la ceea ce se întâmplă și trebuie să ripostăm, a reiterat el, într-un discurs susținut în cadrul Conferinței internaționale pentru securitate, organizată vineri la Moscova. În contextul crizei din Ucraina, Alianța Nord-Atlantică a adoptat o serie de măsuri, pe care NATO le explică prin necesitatea de a-și proteja aliații.
Astfel, au fost întărite misiunile de patrulare a spațiului aerian în țările baltice, iar avioane cu echipament radar efectuează zboruri regulate deasupra teritoriilor Poloniei și României. În plus, NATO a trimis nave suplimentare în mările Mediterană și Baltică, amintește agenția de presă rusă. Ministrul rus al apărării Serghei Șoigu semnalase o 'creștere fără precedent' a activității forțelor SUA și NATO în Europa de Est, la frontiera cu Rusia. Șeful misiunii permanente a Rusiei pe lângă NATO, Aleksandr Grușko, a afirmat recent că Alianța Nord-Atlantică se folosește de situația din Ucraina pentru a se relansa și a obține o creștere a cheltuielilor militare din partea țărilor membre.