Rusia va suspenda negocierile în dosarul gazelor dacă Ucraina nu-și plătește datoria - oficial rus

D.g. | 12.05.2014

Pe aceeași temă

Negocierile cu Ucraina pentru soluționarea diferendului privind gazele naturale nu vor mai fi posibile până când guvernul de la Kiev nu va plăti Rusiei datoria acumulată pentru livrările deja efectuate, a declarat luni în fața presei viceministrul rus al energiei, Anatoli Ianovski, citat de agenția RIA Novosti, relateaza Agerpres.

'Pentru orice compromis, mai întâi trebuie plătite datoriile', a indicat oficialul rus, adăugând că din luna martie societatea ucraineană Naftogaz nu a mai plătit nimic Rusiei.

Reacția sa survine după ce ministrul rus al energiei, Alexandr Novak, a anunțat săptămâna trecută, la finalul reuniunii de la Varșovia cu omologul său ucrainean și cu comisarul european al energiei, Gunther Ottinger, că Rusia va solicita Ucrainei plata în avans pentru gazele ce îi vor fi livrate începând din luna iunie.

Obiectivul acelei întâlniri a fost de a găsi soluții pentru reglementarea diferendului dintre Moscova și Kiev cu privire la prețul gazelor naturale și la datoria acumulată de Ucraina, dar ea nu s-a finalizat cu niciun acord.

După eliminarea a două discounturi acordate pe vremea președintelui Viktor Ianukovici, Gazpromul a crescut prețul gazelor livrate Ucrainei, de la 268 de dolari mia de metri cubi la aproape 500 de dolari. Autoritățile de la Kiev refuză să achite acest nou tarif și contestă de asemenea datoria cerută de Gazprom pentru livrările din ultimele luni. Conform furnizorului rus, această datorie se cifrează în prezent la circa 3,5 miliarde de dolari, după includerea sumelor aferente lunii aprilie.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22