RUSII ne-au scumpit GAZELE. Crestere de 4% pe final de an

D.g. | 21.11.2013

Pe aceeași temă

Preţul la care România importă gaze ruseşti a crescut la 420 de dolari pe mia de metri cubi în ultimul trimestru al acestui an, de la 405 dolari pe mia de metri cubi în trimestrul al treilea, ceea ce reprezintă o scumpire de circa 4%, potrivit unor documente ale Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), relateaza EVZ.


În 2012, consumul de gaze al României s-a ridicat la peste 13 miliarde de metri cubi. Anul trecut, circa 24% din gazele de consum au fost de import, adică peste 2 miliarde de mc. Importurile de gaze vin pe filieră rusească.

Gazele de producţie internă acoperă circa 75% din consumul de gaze al industriei şi 95% din cel al clienţilor casnici.

Cu cât plătesc mai mutl românii

Preţul gazelor de import a ajuns la 130 lei pe MWh în ultimul trimestru, cu 1,5% în plus faţă de 128 lei pe MWh în perioada iulie-septembrie, scrie Agerpres.

Preţul gazelor de producţie internă este diferit la consumatorii casnici şi la cei industriali. Pentru populaţie, gazele autohtone costă 49,8 lei pe MWh, în creştere cu 2,7% faţă de valoarea de 48,5 lei pe MWh din trimestrul anterior.

În ceea ce priveşte consumatorii industriali, preţul gazelor de producţie internă este de 68,3 lei pe MWh, în creştere cu 7,7%, de la 63,4 lei pe MWh în trimestrul al treilea din acest an.

În urmă cu o săptămână, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Niculae Havrileţ, a declarat că preţul final al gazelor ar putea creşte cu 1% pentru consumatorii casnici şi cu 2% pentru cei industriali de la 1 ianuarie 2014.

SURSA: EVZ

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22