Salariul minim majorat cu 40 de lei de la 1 ianuarie după întâlnirea cu patronatele și sindicatele

Redactia | 28.12.2020

Premierul Florin Cîțu a fost de acord, în cadrul unei întâlniri cu patronatele și sindicatele din economie, cu o majorare netă de 40 de lei a salariului minim din 2021.

Pe aceeași temă

Astfel, salariul minim net va ajunge la 1.386 de lei.

De asemenea, președintele Klaus Iohannis l-a chemat pe Cîțu, alături de ministrul Finanțelor, Florin Nazare, la o ședință pe tema bugetului de stat pentru anul viitor, începând cu ora 14.00.

ACTUALIZARE: Florin Cîţu și ministrul Muncii, Raluca Turcan, au avut astăzi consultări cu reprezentanții Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, pe tema creșterii salariului minim brut pe țară garantat în plată, pentru anul 2021, potrivit unui mesaj publicat pe Facebook de Guvern.

”La nivelul Guvernului vom decide creșterea salariul minim pe economie pentru anul viitor cu un procent care va ține cont de argumentele reprezentanților sindicatelor, ai patronatelor, precum și de contextul economic și social. Ne dorim să asigurăm o viață mai bună pentru români, având însă grijă să păstrăm locurile de muncă și să protejăm inițiativa antreprenorială”, a subliniat prim-ministrul.

În cadrul discuției, ministrul Muncii, Raluca Turcan, a prezentat trei scenarii referitoare la evoluția acestui indicator salarial în 2021, rezultate ca urmare a consultărilor autorităților guvernamentale cu reprezentanții Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social.

Guvernul are în vedere creșterea salariului minim brut pe țară garantat în plată pentru anul 2021 cu un nivel care să depășească rata inflației, respectiv cu 70 de lei brut, de la 2230 de lei la 2.300 de lei brut/lunar.

Acest nivel a fost stabilit în contextul în care reprezentanții sindicatelor au solicitat creșterea salariului minim pe economie la 2.400 de lei/lunar, iar cei ai patronatelor au solicitat înghețarea salariului minim pe economie la nivelul actual, cel puțin pentru primele luni ale anului viitor, argumentând situațiile dificile cu care se confruntă anumite sectoare economice.

Hotărârea privind stabilirea salariului minim brut pe țară garantat în plată va fi adoptată în ședința Guvernului din 30 decembrie 2020.

Totodată, prim-ministrul, ministrul Muncii și reprezentanții partenerilor sociali au agreat încheierea, în prima jumătate a anului viitor, a unui Acord tripartit prin care să fie stabilit un mecanism de creștere a salariului minim brut pe economie pentru următorii patru ani, astfel încât să fie asigurată stabilitatea și predictibilitatea evoluției acestui indicator salarial, mai arată sursa citată.

"Trebuie să luăm o decizie azi. Suntem într-o perioadă dificilă din punct de vedere economic. Sunt sectoare în economie cu probleme de revenire. Avem mulți pe salariul minim exact în acele sectoare. Suportabil ar fi o creștere cu 3%. Inflația este de 1,8%, așa că mergem pe 2300 lei (brut - n.red.)", a spus Florin Cîțu la ședință, potrivit unor surse politice.

Salariul minim pe economie a fost majorat ultima dată cu 83 de lei, pe anul 2020, fiind la nivelul de 1.346 RON. În 2019, majorarea a fost de 101 lei, la 1.236 de lei, în 2018 cu 97 de lei, la nivelul de 1.162 de lei iar în 2017 a crescut cu 140 de lei, la 1.065 de lei.

Președintele Klaus Iohannis va avea, luni, 28 decembrie, de la ora 14:00, la Palatul Cotroceni, o ședință privind stadiul construcției bugetului de stat, la care vor participa prim-ministrul Florin Cîțu și ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, potrivit unui anunț al Administrației Prezidențiale.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22