Pe aceeași temă
Inițial, noua formațiune se va numi USR iar după decizia definitivă a instanței, noul partid ar urma să se numească USRPLUS, denumire care va fi adoptată la primul congres al noii formațiuni, programat să aibă loc cel târziu peste patru luni.
”Caracterul fuziunii dintre partidul Uniunea Salvați România și Partidul Libertate, Unitate și Solidaritate este prin absorbție a Partidului Libertate, Unitate și Solidaritate de către partidul Uniunea Salvați România”, se spune în protocolul de fuziune al celor două partide, consultat de G4Media.
Până la viitorul congres, conducerea noului USR va fi asigurată de Dan Barna și Dacian Cioloș, în calitate de copreședinți, iar structurile de conducere centrale și locale vor fi reunite.
”Președintele PLUS devine copreședinte al USR, alături de președintele în funcție al USR, și va deține această funcție până la validarea rezultatului următorului scrutin pentru desemnarea președintelui USR. Cei doi copreședinți vor exercita prin consens atribuțiile statutare aferente funcției de președinte al USR și vor conduce alternativ ședințele Biroului Național al USR. În cazul vacantării oricăruia dintre posturile de copreședinte, aceștia se vor alege în conformitate cu prevederile statutare proprii”, prevede articolul 5, alineatul (3) litera b) din protocol.
În alegerile locale din 27 septembrie și cele parlamentare vor intra ca Alianța USR PLUS.
Candidații lor la parlamentare vor fi aleși de conducerile județene ale celor două partide. Dacă aceastea nu cad de acord asupra candidatului, se organizează conferințe județene (mini-congrese la nivelul fiecărui județ – n. red.) în cadrul cărora candidații vor fi desemnați prin votul delegaților.
Protocolul de fuziune mai prevede că, după decizia definitivă a instanței, toți membrii PLUS devin membri USR, iar eventuala lor suspendare din partid nu se va putea face decât după primul congres al noii formațiuni, în cazuri excepționale fiind permis ca biroul național, structură centrală a USR, să poată decide suspendarea sau excluderea unor membri care provin din PLUS.