Samson Dumitru, fiul vitreg al ministrului Apararii, liberalul Corneliu Dobritoiu, trimis in judecata pentru fraude la referendum

Fara Autor | 05.12.2012

Pe aceeași temă

Fiul vitreg al ministrului Apărării Corneliu Dobriţoiu, Dumitru Samson, a fost deferit justiţiei, alături de alte 16 persoane pentru oferire de bani şi bunuri în scopul determinării alegătorului să meargă la referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, transmite Mediafax.

 

Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările într-un dosar cunoscut mass-mediei sub denumirea „Fraude la referendum" Cluj şi au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

•  SAMSON DUMITRU, fiul vitreg al ministrului Apararii Nicolae Dobritoiu, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de promisiune, oferire sau dare de bani, bunuri sau alte foloase în scopul de a determina alegătorul să voteze, în cadrul referendumului şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni;

• NICA TUDOREL, BIŢU CONSTANTIN SEBASTIAN, MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN (lider interlop-nn) , HANZI NICUŞOR ŞTEFAN, fiecare pentru complicitate la  infracţiunea de promisiune, oferire sau dare de bani, bunuri sau alte foloase în scopul de a determina alegătorul să voteze, în cadrul referendumului şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni;

• NICULAE NICHOLAS VITTO şi CHIRAŞ GIGI DANIEL, ambii pentru complicitate la infracţiunea de promisiune, oferire sau dare de bani, bunuri sau alte foloase în scopul de a determina alegătorul să voteze, în cadrul referendumului, asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, precum şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la exercitarea multiplă a votului în cadrul referendumului;

 • HOCA DANIEL, HOCA MARIUS-IOAN, HOCA PETRE, LĂCĂTUŞ FLORIN, OTVOS VASILE, AŞCHILEAN ADRIAN, HOCA ALEXANDRU, MUZA GABRIEL, OTVOS ALADAR şi ZOLESZAK REMUS, fiecare pentru săvârşirea infracţiunii de exercitare multiplă a votului în cadrul referendumului.

Acest dosar este unul mamut, in care au fost audiate mii de persoane, care au povestit cum au primit bani) ( cate 50 de lei de persoana), alimente si bautura in valoare de cate c irca 1500 fiecare pachet.

Rechizitoriul întocmit de procuri a reţinut următoarea situaţie de fapt:

În contextul organizării, la data de 29 iulie 2012, a referendumului pentru demiterea Preşedintelui României, inculpatul Samson Dumitru a organizat o acţiune de mobilizare a electoratului la nivelul judeţului Cluj, în vederea exercitării dreptului la vot de către alegători, în schimbul unor foloase materiale constând în bani sau produse alimentare (mâncare şi băutură).

Pentru a pune în aplicare această acţiune de mobilizare a electoratului, inculpatul Samson Dumitru a apelat la inculpaţii Nica Tudorel, Biţu Constantin Sebastian, Niculae Nicholas Vitto, Chiraş Gigi Daniel, pe care i-a adus în acest scop din Bucureşti, precum şi la inculpatul Măgurean Bogdan Cristian (cunoscut în mediul interlop local din Cluj-Napoca), cu sprijinul cărora a contactat lideri ai unor comunităţi cu locuitori majoritari cu situaţie defavorizată (acestea fiind persoane lipsite de resurse financiare), pe care să-i capaciteze în exercitarea dreptului la vot în contra unor sume de bani Astfel, în data de 29 iulie 2012, inculpatul Samson Dumitru a iniţiat şi s-a asociat cu inculpaţii Nica Tudorel, Biţu Constantin Sebastian, Niculae Nicholas Vitto, Chiraş Gigi Daniel, Măgurean Bogdan Cristian, Hanzi Nicuşor Ştefan, cărora le-a promis şi remis suma de 14.000 lei, în vederea săvârşirii infracţiunii prev. de art. 54 alin. 1 din Legea nr. 3/2000.

Totodată, în aceeaşi zi, inculpatul Samson Dumitru a oferit, prin intermediul coinculpaţilor, sume de bani (respectiv câte 50 de lei de fiecare) alegătorilor din cadrul unor comunităţi din comuna Floreşti, judeţul Cluj şi foloase materiale (mâncare şi băutură în valoare de 1500 lei) unor comunităţi din cartierul Pata Rât în scopul de a determina alegătorii să voteze în cadrul referendumului, pe aceleaşi criterii.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Cluj-Napoca.

Reamintim ca la aceasta sectie a Parchetului mai exista in lucru cinci mari dosare cu fraude la referendum in judetele Mehedinti, Olt, Giurgiu, Constanta, Dambovita, in care principalii invinuiti sunt presedinti si membrii ai sectiilor de votare

De asemenea, tot la aceasta sectie sunt cercetaţi fostul secretar de stat al Administraţiei şi Internelor chestorul Nicolae Căbulea, şeful Evidenţei Populaţiei, chestorul Constantin Manoloiu, ȋnvinuiţi, şi fostul ministru al Administraţiei, Victor Paul Dobre, pentru care ȋnsă Parlamentul NU a ȋncuviinţat ȋnvinuirea,

 Reamintim ca tot procurorii de la supravegherea urmarii au trimis in judecata mai multe dosare cu fraude in localitati din judetul Constanta.

Sursa: MEDIAFAX

 

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22