Pe aceeași temă
"Considerăm că am urmat toţi paşii prevăzuţi de legislaţia în vigoare până la declanşarea grevei generale. Şi răspunsul dumneavoastră ? Am atras cadrele medicale într-un demers abject şi cerem pomeni, noi, cei care veghem la sănătatea populaţiei ? Abject este modul în care dumneavoastră trataţi angajaţii sistemului sanitar şi de asistenţă socială. Abject este că aţi tergiversat luarea unor decizii concrete şi corecte pentru cadrele medicale. Abject este modul în care dumneavoastră minţiţi acest popor şi vă ascundeţi în spatele unor scuze care nu au nici o bază reală. (..) Abject este să spuneţi că “este ilegal să creşti salarii cu mai puţin de 180 de zile înainte de alegeri” şi tot abject este ca dumneavoastră să cunoaşteţi cererile angajaţilor din Sănătate înainte de apariţia de OUG nr. 43 şi să nu le daţi curs", se arată în scrisoarea deschisă adresată ministrului Muncii.
Sindicalistii cer demisia ministrului Dragos Pisalaru.
"Am atenţionat de mai multe ori pe liderii Sanitas cu privire la ilegalitatea grevei. Le-am spus clar şi răspicat că fac jocurile unui PSD care îi va atrage în cloaca specifică, în care încălcarea legii este regulă. Regret că au fost atrase în acest demers abject cadrele medicale pe care le respect pentru rolul crucial pe care îl joacă în societate. Manevrele de pomană electorală ale PSD/ALDE, de a se folosi de greva pentru a crea aparenţa de urgenţă şi a justifica încălcarea altei legi, a responsabilităţii fiscal-bugetare, ce precizează clar că este ilegal să creşti salarii cu mai puţin de 180 zile înainte de alegeri, sunt astfel demontate. Din nou realizam de ce sunt importante aceste alegeri - nu pentru a stabili detalii doctrinare de politică publică, ci pentru a trece de la încălcarea flagrantă şi repetată a legii la respectarea acesteia, de la captura statului pentru gaşca de partid la o bună guvernare cu respect pentru toţi cetăţenii, de la corupţie la onestitate", a scris Dragoş Pîslaru pe Facebook.
***
Tribunalul București a stabilit in urma cu o zi că greva Federației SANITAS este ilegală și a dispus încetarea acestei forme de protest
Ministerul Sanatatii a sesizat luni Tribunalul Bucuresti in privinta modului nelegal in care a fost organizat protestul si anunta ca "Federația SANITAS a fost atenționată în repetate rânduri că demersul sindical nu îndeplinește condițiile legale pentru declanșarea conflictului de muncă."
Ministerul reaminteste de asemenea că "acte normative în vigoare stabilesc condițiile clare în care poate fi declanșat un conflict de muncă și în care pot fi solicitate majorări salariale. În acest caz: Solicitările SANITAS, care ar fi dus la majorări salariale pentru anumite categorii de personal, ceea ce încalcă Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010; Declanșarea conflictului de muncă s-a făcut fără respectarea procedurilor stabilite de Legea privind dialogul social – nr.62/2011.
Astfel, art. 17 alin. (1) din Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicata, prevede că “nu se pot promova acte normative cu mai puțin de 180 de zile înainte de expirarea mandatului Guvernului, în conformitate cu art. 110 alin. (1) din Constituția României, republicată, care să conducă la creșterea cheltuielilor de personal”.
Ministerul Sanatatii arata de asemenea ca "Ministerul Muncii a comunicat Federației SANITAS că, potrivit Legii dialogului social nr. 62/2011, nu poate declanșa conflictul colectiv de muncă deoarece există un contract colectiv de muncă (CCM) încheiat și înregistrat legal la nivelul sectorului de activitate „Sănătate. Activități Sanitar – Veterinare”. Valabilitatea contractului este până la 31.12.2016 si, potrivit legii, pe durata existenței unui CCM, angajații nu pot declanșa un conflict colectiv de muncă."
Conform sursei citate, "Legea 62/2011 mai prevede că nu pot constitui obiect al conflictelor colective de muncă revendicările angajaților pentru a căror rezolvare este necesară adoptarea unei legi sau a altui act normativ. Totodată, menționăm că, potrivit legii, conflictul colectiv de muncă se poate declanșa în următoarele trei situații clare, Federația SANITAS nefiind în niciuna dintre acestea:
Angajatorul sau organizația patronală refuză să înceapă negocierea unui contract ori acord colectiv de muncă, în condițiile în care nu are încheiat un astfel de contract ori cel anterior a încetat. Angajatorul/organizația patronală nu acceptă revendicările salariaților (în procesul negocierii contractului colectiv).
Părțile nu ajung la o înțelegere privind încheierea unui contract sau acord colectiv de muncă până la data stabilită de comun acord pentru finalizarea negocierilor. Prin urmare, nicio revendicare a Federației SANITAS, respectiv modificarea OUG 43/2016 și a OUG 20/2016, nu putea face obiectul declanșării unui conflict colectiv de muncă.
De asemenea, atenția că o grevă se poate declanșa, conform Legii 62/2011, numai după înregistrarea conflictului de muncă la Ministerul Muncii și după parcurgerea etapelor obligatorii prevăzute de lege, respectiv declanșarea conflictului colectiv de muncă și parcurgerea etapei de conciliere. Decizia de astăzi a instanței poate fi atacată cu recurs," mai anunta Ministerul Sanatatii.