Pe aceeași temă
Antenele lui Voiculescu au mari probleme financiare. Trustul Intact a ipotecat mai multe cladiri pentru a lua credite la banci. Grupul de presa are mari probleme cu plata salariilor.
Jurnalistul Catalin Prisacariu, de la revista „Kamikaze” si realizator la B1 TV, pune intr-o noua lumina scandalul de santaj care a explodat in Antene.
Prisacariu publica in premiera pe blogul sau documente care atesta cateva dintre datoriile de milioane de euro pe care companiile media patronate de Dan Voiculescu le au la bancile din Romania si bunurile cu care s-a garanta.
Vedeti AICI lista extraselor de cont.
Numai de la 3 banci, trustul Intact a contactat peste 6 milioane de euro. E vorba de o datorie la BRD de 1,7 milioane USD, la Raiffeisen Bank de 1,4 milioane de euro si la Volksbank de 3,6 milioane de euro.
"În tupeul șantajist al lui Sorin Alexandrescu, directorul Antena Group, nu este doar aroganță, ci și disperare: Antenele lui Felix au mari probleme financiare. pentru care au ipotecat clădiri, au garantat cu contracte etc.", scrie Prisăcariu.
„E o problema cu aceste datorii şi cu foarte multe bunuri ipotecate. Asta indică o problema de lichidităţi. De altfel, surse de pe piaţă vorbesc despre această problemă de lichidităţi – Voiculescu ar fi incercat să mai facă nişte credite pentru susţinerea activităţi şi nu prea a mai reuşit în ultima vreme… Aşa că ei chiar aveau nevoie de banii aştia de la RCS, de cele 35 de milioane de euro”, afirmă jurnalistul.
Prisacariu a precizat că documentele publicate de el, în premieră, sunt publice.
„Documentele sunt publice si pot fi accesate de oricine in arhiva electronica de garantii reale imobiliare”, a spus Cătălin Prisăcariu pentru ReporterVirtual.ro.
Evenimentul Zilei scrie astazi ca omul de încredere al lui Dan Voiculescu, Sorin Alexandrescu, arestat pentru șantaj, a lăsat Antena Group înglodată în datorii uriașe la bănci.
Este vorba de credite de zeci de milioane de euro luate de Grupul Industrial Voiculescu şi Compania (GRIVCO) şi în care au fost atrase, ca giranţi, şi alte firme controlate de Dan Voiculescu, cum ar fi Antena Group, Intact Media sau Antena 3.
Imobile puse sub ipotecă
Pentru a lua creditele, băncile au pus ipotecă pe mai multe imobile ale firmelor. Misiunea lui Alexandrescu, numit pe 29 martie 2012 la conducerea Antena Group, -care reuneşte televiziunile Antena 1, Antena 2, Euforia şi GSP TV - a fost de a face urgent rost de bani. Astfel, prima ţintă a sa a fost operatorul de cablu RCS&RDS de la care spera să obţină 35 de milioane de euro prin semnarea unui contract. În acest caz, procurorii l-au acuzat de şantajarea lui Ioan Bendei, administratorul RCS&RDS, cu dezvăluiri jurnalistice.
De acest lucru ştiau şi patronii săi. Camelia Voiculescu (39 de ani), şefa sa directă şi fata lui Dan Voiculescu (67 de ani), îi explica lui Alexandrescu: "Acum mi-a dat şi mie tata grija aia. Să mă suni şi pe mine după aia". De şantaj se interesa aproape şi Dan Voiculescu: "Cum merge treaba cu RCSul?... Bravo!".
Acţionar la două firme
Alexandrescu este acţionar la două firme. În societatea Curtea Branului SRL din Braşov, el deţine 25 de procente din firmă. Obiectul de activitate al firmei înfiinţate în 2003 reprezintă mijloace de cazare pe termen scurt în vile, cabane turistice, pensiuni turistice etc.
Societatea Fulcrum Venture este administrată de Alexandrescu. Firma a trecut ca domeniu de activitate "prelucrarea datelor, administrarea paginilor web şi activităţi conexe".
sursa: evz.ro