Pe aceeași temă
”Din cele 7 persoane infectate, un număr de 4 sunt cadre medicale (3 medici și o asistenta medicala). Toate persoanele sunt asimptomatice, cu stare generală bună și tratare în țară”, au transmis autoritățile.
Premierul Ludovic Orban a transmis, la ieșirea din ședința organizată duminică la sediul MAI, că îi pare rău pentru medicii infectați și că aceștia ”au făcut o treabă foarte bună”.
România a trimis în Republica Moldova 42 de cadre medicale și 500.000 de măşti, 50.000 de combinezoane, izolete și medicamente pentru tratarea coronavirusului pentru a susține sistemul medical în lupta cu coronavirusul.
Ajutorul, format din echipamente și medicamente, a fost însoțit de o echipă de 42 de medici și asistente medicale care au stat în Republica Moldova 15 zile și au revenit de curând în țară.
Sâmbătă, la revenirea în țară, ei au fost întâmpinaţi la vama Albiţa de către premierul Ludovic Orban, de şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, şi de ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.
Cei 42 de medici și asistenți medicali, din Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Sănătății, au completat echipele medicale din țara vecină în lupta împotriva acestei pandemii, potrivit unui comunicat de presă al Guvernului.
Personalul medical din România trimis în Moldova este specializat în Anestezie și Terapie Intesivă, Pneumologie, Medicină de Urgență și Medicină Internă și a desfășurat activități de acordare a asistenței medicale și îngrijire a pacienților diagnosticați cu Covid-19, precum și misiuni de instruire a personalului medical din unitățile sanitare din Bălți, Chișinău și Cahul pentru o perioadă de 15 zile.