Pe aceeași temă
Șeful serviciului german de informații externe (BND), Gerhard Schindler, a demarat o amplă verificare a structurilor pe care le conduce, pe fondul 'scandalului de spionaj' cu SUA, informează publicația germană Der Spiegel, citată de RIA Novosti, relateaza Agerpres.
Miercuri, 9 iulie, Gerhard Schindler a informat organismul de control al Bundestagului cu privire la faptul că a ordonat verificarea bazelor de date interne ale BND.
Potrivit Der Spiegel, desfășurarea unei asemenea verificări este destul de dificilă din punct de vedere tehnic, deoarece va fi necesar să se clarifice cine exact dintre cei circa 6.000 de colaboratori ai BND solicitase documente legate în mod direct de domeniul său de activitate.
Verificarea este inițiată în contextul evenimentelor din ultimele două săptămâni. În data de 4 iulie, a fost arestat un colaborator de 31 de ani al departamentului de relații externe al BND, fiind suspectat de spionaj în favoarea SUA. Potrivit surselor interne ale publicației germane, acesta a scos cinci mape cu materiale secrete din centrul departamentului de lângă Munchen, le-a scanat la el acasă, după care le-a adus înapoi, în timp ce copiile au fost predate serviciilor speciale ale SUA.
Printre cele 218 de documente furate au fost protocoale de discuții, corespondența dintre BND și cancelaria federală, raportul anual al serviciului de spionaj extern și harta de amplasare a sediilor BND peste hotare.
În afară de aceasta, miercuri au avut loc percheziții în apartamentul și la biroul unui alt cetățean german suspectat de spionaj în favoarea SUA (un colaborator al Ministerului Apărării), iar joi guvernul german a anunțat că îl expulzează pe reprezentantul serviciilor secrete americane de la Ambasada SUA la Berlin.