Pe aceeași temă
Plenul reunit al Senatului si Camerei Deputatilor a validat marti componenta conducerii Autoritatii de Supraveghere Financiara, chiar daca parlamentarii PDL si PPDD s-au retras din sala.
Votul a fost secret, pe buletinele de vot figurand numele celor 11 membri ai conducerii ASF.
ASF a fost infiintata prin comasarea Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor, Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare si Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private.
Democrat-liberalii, prin liderul de grup, Mircea Toader, au contestat maniera de audiere, invocând faptul că unii dintre candidaţii propuşi spre validare plenului reunit nu aveau vechimea necesară pentru a fi în conducerea ASF şi că repartizarea mandatelor nu a respectat algoritmul politic.
Partidul Conservator a contestat la rândul său candidatura lui Biro Albin, propus de UDMR, pentru Consiliul ASF, conservatorii depunând în acest sens o adresă la Birourile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor. PC argumentează contestația prin faptul ca nu s-a respectat argumentul politic la desemnarea candidaților pentru Consiliul ASF.
De asemenea, conservatorii mai arată ca Biro Albin a încasat sume compensatorii în valoare de 210.000 de Euro, la 25 aprilie 2013, ca urmare a plecării din funcția de membru al CA al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
Parlamentarii PDL si PPDD au parasit sala inaintea votului.
Liderul senatorilor PDL, Cristian Rădulescu, a anunţat, marţi, că PDL va sesiza Curtea Constituţională în legătură cu hotărârea Parlamentului privind noii membri ai Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară.
"Ne-am retras de la acest vot şi vom ataca la Curtea Constituţională tot ce va ieşi pe această situaţie. Ceea ce s-a întâmplat la Autoritatea de Supraveghere Fiscală este exemplul tipic de folosire a legii pentru a impune o clientelă politică proprie", a declarat Rădulescu.
Reprezentanţii PDL sunt nemulţumiţi de faptul că, deşi ASF este subordonată Parlamentului, pentru conducerea acestei instituţii au fost propuse 10 persoane de către USL şi una de către UDMR, în timp ce PDL nu are niciun reprezentant.
"Şi o noutate: sunt printre aceşti candidaţi care vor primi votul astăzi, de la USL şi de la UDMR, persoane care au beneficiat de salarii compensatorii sau de bonus la sfârşitul mandatului şi acum candidează din nou, ceea ce este total incorect. La sfârşitul unui mandat de 5 ani cu salarii de mii de euro pe lună era necesară şi gratificarea persoanei respective cu un bonus de câteva zeci de mii de euro pentru performanţa de a fi rezistat până la sfârşitul mandatului", a adăugat Rădulescu.
Membri executivi:
Dan-Radu Ruşanu - preşedinte
Daniel Dăianu - prim-vicepreşedinte
Tudor Daniel George - vicepreşedinte
Mircea Ursache - vicepreşedinte
Ion Giurescu - vicepreşedinte
Membri neexecutivi:
Marian Sârbu
Biro Albin
Marian Mârzac
Corneliu Moldoveanu
Gheorghe Marcu
Dorina Teodora Mihăilescu
sursa:mediafax.ro