SCANDAL pe Constituţie. PDL a PĂRĂSIT comisia de revizuire.

Fara Autor | 17.06.2013

Pe aceeași temă

Membrii PDL au părăsit comisia de revizuire a Constituţiei, principalul motiv fiind nerespectarea referendumului din 2009 privind numărul de parlamentari, anunţul fiind făcut de Alin Tişe.

Suveranitatea poporului nu poate fi negociată de un grup de persoane, de parlamentari, fie ei și în procent de 90%.  Noi considerăm că a pune în executare suvernaitatea unui popor este un lucru extrem de serios și am încercam să convingem majoritatea să pună în aplicare referendumul din 2009. Am constatat de fapt că majoritatea nu dorește să pună în aplicare referendumul”, a declarat senatorul, după ce a fost întrebat de ce retragerea PDL vine aproape de finalul dezbaterilor pe acest proiect.

Tișe a precizat că PDL va susține propunerea președintelui Traian Băsescu de organizare a unui nou referendum pentru Parlament unicameral.

Întrebat cum comentează decizia liderilor USL de a amâna votul pe revizuirea Constituției pentru luna septembrie, senatorul PDL a răspuns: „Probabil că cei de la USL încearcă să ascundă poporului ilegalitatea în care se găsesc, încălcând Constituția României. Această amânare confirmă faptul că în încercarea de a încălca referendumul, vor să găsească soluții, amănând această decizie foarte mult”.

Pe de alta parte, liderii USL au convenit să amâne votul din plenul Senatului asupra proiectului de revizuire a Constituţie pentru începutul lunii septembrie, în condiţiile în care avizul Curţii Constituţionale ar putea veni după încheierea actualei sesiuni parlamentare, au declarat pentru Mediafax surse din USL.

sursa:b1.ro

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22