Scandal pe tema posibilului ESEC al privatizării CFR Marfă. Ponta: Functionarii se TEM dupa amenintarile lui Basescu. Presedintele: Daca au RESPECTAT legea NU au de ce sa se teama de Justitie

Fara Autor | 13.10.2013

Pe aceeași temă

Preşedinţia reacţioneaza la acuzaţiile premierului Ponta arătând ca nimeni nu trebuie să se teamă dacă a respectat legea. Purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Bogdan Oprea, a publicat duminică un comunicat prin care răspunde la afirmaţia prim-ministrului Victor Ponta, potrivit căreia funcţionarii statului român s-ar teme să ia decizii privind privatizarea CFR Marfă pentru că Traian Băsescu ar fi dat ordin să fie anchetaţi de Direcţia Naţională Anticorupţie.

 

 

"Niciun funcţionar al statului român, niciun membru al Guvernului şi nici chiar prim-ministrul Guvernului României nu trebuie să se teamă de justiţie dacă ştiu că au respectat legea. Dacă, însă, vreun funcţionar, vreun membru al Guvernului sau chiar domnul prim-ministru însuşi a încălcat legea, atunci au toate motivele să fie temători. Domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta trebuie să înţeleagă că funcţionarii şi înalţii funcţionari, fie că vorbim chiar şi despre prim-ministrul Guvernului României, nu se bucură de protecţie în faţa instituţiilor statului atunci când încalcă rigorile legilor şi condiţiile de privatizare a unor mari companii”,  se arată în comunicat.

 

Ponta da vina pe Basescu pentru eventualul esec al privatizarii

 

Premierul Ponta a reactionat dur după anunţul făcut duminică de Grup Geroviar Român ca privatizarea CFR Marfă s-ar putea să nu se realizeze mâine. Victor Ponta îl indică vinovat în aceast scandal pe preşedintele Traian Băsescu şi afirmă că, prin declaraţiile lui, şeful statului a pus presiune pe funcţionarii implicaţi în privatizarea operatorului naţional de transport marfă.

„În mod sigur doamna ministru o să anunţe mâine exact ce măsuri au de luat. Ştiţi şi dvs, după ce preşedintele a dat ordin să fie toţi luaţi de DNA, funcţionarii, pe bună dreptate sunt foarte temători”, a declarat Ponta.


Reacţia premierului vine după ce Grup Feroviar Român a cerut astăzi intervenţia ministrului Transporturilor si desecretizarea contractului de privatizare a CFR Marfa. Compania deţinută de Gruia Stoica transmite că statul nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, iar privatizarea opratorului naţional de transport marfă ar putea deveni un eşec. GFR ar trebui să plătească mâine restul de bani pentru preluarea CFR Marfă, respectiv 170 de milioane de euro potrivit B1.ro.

"În calitate de cumpărător, Grup Feroviar Român, care şi-a îndeplinit până acum cu onestitate şi la termen toate obligaţiile care-i reveneau, consideră că atitudinea Comisiei de Privatizare a fost de natură a-i leza buna-credinţă, interesele şi eforturile financiare pe care le-a făcut pentru succesul acestei privatizări de importanţă strategică pentru statul român. Cu toate acestea, GFR este în continuare dispus să colaboreze cu Ministerul Transporturilor pentru a identifica împreună căile legale prin care poate fi evitat eşecul unei licitaţii care ar afecta negativ mediul economic şi ar descuraja investiţiile străine. Grup Feroviar Român contează pe susţinerea conducerii Ministerului Transporturilor pentru prevenirea acestei situaţii", se arată într-un comunicat transmis de GFR, deţinut de omul de agaceri Gruia Stoica.

CITITI SI GFR cere DESECRETIZAREA contractului de privatizare a CFR si implicarea ministrului Transporturilor. Un ESEC pare IMINENT

GFR consideră că în acest moment, comisia de privatizare invocă termenul de obţinere a avizului din partea Consiliului Concurenţei drept motiv pentru un anticipat eşec al tranzacţiei, pentru a ascunde faptul că în mod flagrant nu şi-a îndeplinit obligaţiile care îi revin.

 

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22