Scandalul cărnii s-a mutat în Olanda. Suspiciune legată de prezenţa cărnii de câine în chiftele

Fara Autor | 05.04.2013

Pe aceeași temă

Autorităţile sanitare olandeze doresc să verifice dacă sunt adevărate informaţiile publicate joi de un ziar olandez potrivit cărora un producător de produse din carne din oraşul Amsterdam ar fi importat cadavre de câini din Spania pentru a le folosi în produse pentru hrana animalelor sau chiar pentru chiftele destinate consumului uman, relatează, vineri, cotidianul spaniol ABC.

Un purtător de cuvânt al autorităţii olandeze pentru securitatea consumului (NVWA) a declarat joi că nu cunoaşte rezultatele anchetei în curs de desfăşurare în Spania la care se referea 'De Telegraaf'. NVWA nu a primit informaţii oficiale în acest sens, însă va încerca să clarifice situaţia prin canalele oficiale.

Potrivit ziarului olandez, alarma a fost dată acum un an de proprietara unui refugiu pentru animale din Pontevedra, numită Olga Costa, alertată de dispariţia câinilor. Potrivit acestei versiuni, o întreprindere le plătea proprietarilor pentru a preda mascotele moarte, însă când unul dintre proprietari a dorit să-şi mai vadă o dată mascota pentru că nu fusese prezent în momentul morţii ei, a văzut de la poartă cum animalele erau dezosate.
 

Garda Civilă de Vigo continuă această investigaţie, după cum au confirmat joi seară surse din cadrul ei. Până în prezent, Garda Civilă s-a axat pe modul în care carnea mascotelor ajungea să fie folosită la fabricarea hranei pentru animale.

În Olanda, importatorul ar fi fost un producător de produse din carne din Amsterdam, recent decedat, care fabrica alimente pentru animale, însă care ar fi putut utiliza în mod ilegal carnea de câine amestecând-o în preparate alimentare destinate oamenilor.

În orice caz, NVWA afirmă că nu a detectat carne de câine, iar de la izbucnirea scandalului privind carnea de cal a intensificat analizele privind produsele alimentare.

Comisia Europeană şi Consiliul au convenit realizarea unei serii de analize de ADN în cazul produselor din carne, pentru a se exclude prezenţa unor produse neadecvate.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22