Scandalul Oltchim: Videanu îl numeşte dl Bulă pe Ponta şi îi transmite să se uite în oglindă ca să vadă hoţul hoţilor

Fara Autor | 24.09.2012

Pe aceeași temă

Democrat-liberalul Adriean Videanu l-a numit, luni, "domnul Bulă" pe premierul Victor Ponta, despre care a spus că este "un personaj politic jalnic", iar dacă vrea să îl vadă pe "hoţul hoţilor" să se uite în oglindă, transmite Mediafax.

Videanu a precizat, după şedinţa BPN al PDL, că eşecul privatizării Oltchim este rezultatul "incompetenţei" guvernului Ponta şi l-a criticat pe premier, asemănându-l pe acesta cu "un personaj popular, esenţa incapacităţii, şi anume domnul Bulă".

"Acest personaj politic jalnic care este Victor Ponta, pe care aş vrea să-l asemăn cu un personaj popular, esenţa incapacităţii, şi anume domnul Bulă... Domnul Ponta acţionează în politică şi în actul guvernamental după principiile şi valorile personajului nostru naţional, domnul Bulă", a arătat Videanu.

 

Videanu: Ponta, mitomanul national

  El a mai spus despre Victor Ponta că "minte cum respiră" şi este "mitomanul naţional".

"Acest domn care minte cum respiră a spus că o să facă publice deciziile lui Videanu la Hidroelectrica. Nu a făcut acest lucru. Dacă vrea să vadă hoţul hoţilor, în fiecare dimineaţă, domnul Ponta are şansa să se uite în oglindă ", a mai spus Adriean Videanu.

  El a arătat că, în timp ce unii au avut mătuşi, Victor Ponta "are o soacră care e foarte bine ancorată în business".

"Eu niciodată nu am avut nimic de ascuns legat de business-ul pe care l-am avut. Am fost unul dintre politicienii care am avut totul la vedere", a adăugat Adriean Videanu.

El a precizat că PDL cere de urgenţă demisia guvernului Ponta pentru a nu continua cu decizii care să distrugă întreaga economie românească.

"Vom sesiza organele abilitate ale statului ca să verifice care au fost condiţiile pentru care guvernul domnului Bulă a modificat condiţiile de privatizare ale Oltchim, care aveau aprobarea Comisiei Europene privind conversia creanţelor AVAS în acţiuni. (...) Memorandumul aprobat de guvernul României este în zona subminării economiei naţionale", a precizat Adriean Videanu.

 

Ponta: Videanu este  in intelegere politica cu Dan Diaconescu

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, la începutul şedinţei BPN al PSD, la care presa a avut acces, că Adriean Videanu, despre care a spus că este "hoţul hoţilor", încearcă, în înţelegere politică cu Dan Diaconescu, să acopere fraudele făcute de PDL la Oltchim.

"După cum vedeţi, trebuie să reparăm noi toate hoţiile şi toate relele făcute de către PDL: cea mai mare hoţie, ani de zile de căpuşare a Oltchimului de către firmele PDL, sute de milioane de Euro din bani publici băgaţi de hoţul hoţilor, domnul Videanu. Aţi văzut că cu o zi înainte de licitaţie domnul Videanu şi cu domnul Roibu aranjau cum să facă lucurile la Oltchim şi, bineînţeles, în înţelegere politică cu Dan Diaconescu, pentru a încerca să acopere urmele fraudelor uriaşe făcute de PDL la Oltchim", a spus Ponta la începutul reuniunii PSD.

Ponta a cerut ca Dan Diaconescu, dacă are banii sau dacă îi va da Adriean Videanu banii pentru privatizarea Oltchim, să-i aducă imediat.

"Decizia guvernamentrală o ştiţi foarte bine: dacă Dan Diaconescu chiar are banii, dacă îi dă Videanu banii, să-i aducă imediat, după care o să avem grijă ce se întâmplă mai departe cu locurile de muncă, cu restul datoriilor", a spus Ponta.

El a precizat că, dacă Dan Diaconescu nu va aduce banii, atunci Guvernul va găsi o soluţiue pentru a salva Oltchim.

"Dacă nu, sigur, noi, Guvernul, aşa cum am făcut de altfel şi până acum, am plătit salariile din luna iulie, o să le plătim şi pe cele din luna august, şi o să găsim o soluţie prin care să salvăm combinatul şi să salvăm locurile de muncă", a spus Ponta.

Premierul a adăugat că "hoţii ca Videanu şi impostorii pe care îi bagă în faţă" trebuie să răspundă în faţa legii.

"Hoţii ca Videanu şi impostorii pe care ei îi bagă în faţă trebuie să răspundă în primul rând în faţa legii şi, sigur, vor răspunde şi în faţa oamenilor pe 9 decembrie", a spus Ponta.

Victor Ponta a arătat că Guvernul va trimite actele necesare în cazul Oltchim la Parchet, aşa cum s-a procedat şi în cazul "băieţilor deştepţi".

"Uitaţi-vă la o altă mega-hoţie făcută de PDL şi de Videanu: cea cu băieţii deştepţi. Am oprit contractele, am trimis actele la Parchet de luni de zile, nu se întâmplă nimic. La fel o să trimitem şi cu Oltchimul. La un moment dat însă, sunt convins că Justiţia îi va trage la răspundere pe aceşti fraudatori ai banului public", a spus Ponta.

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22