Școala începe fără triaj epidemiologic. MS: Procedura riscă să provoace îmbulzează în școli

Redactia | 12.08.2020

Ministerul Sănătății a decis să renunțe la procedura prin care copiilor li s-ar lua temperatura înainte de începerea orelor.

Pe aceeași temă

Secretarul de stat Dragoș Garofil spune că procedura durează și provoacă înghesuială la ușa școlii. El a explicat în Comisia de Învățământ din Senat că părinții sunt cei care trebuie să verifice, în fiecare dimineață, starea de sănătate a copiilor.

"Un triaj zilnic va trebui să fie făcut acasă. Părinții să evalueze starea de sănătate, să termometrizeze copilul. Când are febră, copilul nu trebuie adus la școală. E o măsură obligatorie. Una din măsurile esențiale e de a separa pe cât posibil grupurile. Interacțiunea între clase să fie cât mai mică, astfel încât atunci când apare un caz, el să fie izolat la nivelul acelei clase", a declarat Dragoș Garofil, secretar de stat în Ministerul Sănătății.

Școala va începe pe 14 septembrie, a anunțat în urmă cu o săptămână președintele Klaus Iohannis. El a prezentat trei scenarii care ar putea fi aplicate.

Criteriul epidemiologic stabilit de autorități în funcţie de care şcolile se vor încadra în scenariile „verde”, „galben” sau „roşu” este numărul total de cazuri noi înregistrat în ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori din localitatea în care se află şcoala.

Astfel, scenariul „verde” înseamnă că în localitatea respectivă e mai puţin de o persoană dintr-o mie de locuitori detectată în ultimele 14 zile cu COVID-19; scenariul „galben” presupune între una şi trei persoane confirmate în ultimele 14 zile, şi scenariul „roşu” când sunt mai mult de trei cazuri la o mie de locuitori în două săptămâni.

Decizia privind deschiderea fiecare unități de învățământ urmează să se ia la nivel local pentru fiecare școală, pe baza criteriilor epidemiologice și a asigurării regulilor de distanțare și igienă care sunt în lucru la acest moment la nivelul ministerelor sănătății și educației.

În București, directorii de școli și primarii încearcă să se pregătească pentru ce va urma. Spun că scenariul galben, în care elevii merg alternativ la cursuri, ar fi cel care ar permite respectarea măsurilor de siguranță. Însă acesta duce la dublarea activității profesorilor.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22