Pe aceeași temă
Pentru fiecare elaborare de lucrari stiintifice publicate sau inventii si inovatii brevetate pedeapsa urmează să se scada cu 20 de zile, scrie ziare.com.
In cazul persoanelor condamnate la pedeapsa inchisorii de pana la un an executarea pedepsei se realizeaza prin detentie la domiciliu, cu exceptia persoanelor condamnate pentru fapte comise cu violenta, iar regimul inchis se aplica initial persoanelor condamnate pentru fapte comise cu violenta la pedeapsa inchisorii mai mare de 3 ani, dar care nu depaseste 13 ani.
De asemenea, regimul semideschis se aplica initial persoanelor condamnate pentru fapte comise fara violenta la pedeapsa inchisorii mai mare de 3 ani, dar care nu depaseste 13 ani, respectiv persoanelor condamnate la pedeapsa inchisorii mai mare de un an, dar care nu depaseste 3 ani in cazul unor fapte comise cu violenta.
Proiectul mai prevede ca persoanele condamnate au dreptul de a participa, in conditiile legii, la inhumarea sau incinerarea sotului sau sotiei, a unui copil, parinte, frate sau sora ori bunic sau bunica, iar solicitarea pentru iesirea din penitenciar va fi insotita de precizarea, de catre detinut, a locului din tara unde urmeaza sa se deplaseze si a itinerarului urmat.
Verificarile privind existenta cazului de deces invocat in cererea de acordare a permisiunii de iesire se efectueaza de conducerea penitenciarului, in cel mult 24 de ore de la formularea cererii. Daca verificarile nu se finalizeaza in termenul de 24 de ore, permisiunea va fi acordata.
Proiectul UDMR a fost adoptat tacit de Senat in noiembrie 2017, Camera Deputatilor fiind for decizional.