Scrisoare. Băsescu îi cere, din nou, lui Ponta, să renunţe la creşterea accizei la carburant

Fara Autor | 26.03.2014

Pe aceeași temă

Preşedintele Traian Băsescu i-a cerut, marţi, premierului Victor Ponta, să renunţe la introducerea accizei la carburant, într-o scrisoare postată pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale.

Redăm scrisoarea şefului statului:

”Revin cu solicitarea de a renunţa la introducerea, începând cu 1 aprilie 2014, a creşterii anunţate a accizei la carburant întrucât prin această măsură s-ar pune o presiune mult prea mare şi inutilă asupra mediului economic, dar şi asupra consumatorului individual. Efectele acestei creşteri, cu 42 de bani a litrului de benzină şi motorină, se vor concretiza într-o creştere a preţurilor care va genera inflaţie, precum şi o scădere a consumului, atât la nivelul cetăţeanului, cât şi al societăţilor comerciale.

În cazul transportatorilor, creşterea accizei cu 7 eurocenţi pe litru va conduce la pierderea competitivităţii la nivel regional, cu impact direct asupra cifrei de afaceri. În plan intern, această majorare va forţa societăţile de transport să transfere aceste costuri asupra beneficiarilor finali, generând, astfel, o creştere a preţurilor.

Un alt domeniu potenţial afectat este agricultura, care, în anul 2013, a avut o contribuţie decisivă la înregistrarea de către România a unei creşteri economice peste aşteptări. Creşterea accizei cu 7 eurocenţi nu ar face altceva decât să frâneze o dezvoltare în continuare a acestui sector, mai ales în cazul în care condiţiile meteo nu vor fi la fel de favorabile ca şi în anul anterior.

În cazul populaţiei, creşterea preţului creează un dezechilibru semnificativ între puterea de cumpărare şi venituri.

Având în vedere cele menţionate anterior, vă rog, domnule prim-ministru, să luaţi în considerare renunţarea la aplicarea măsurii de creştere a accizei la carburant, dat fiind că bugetul aprobat pentru anul 2014 include rezerve care pot fi folosite astfel încât această creştere de preţuri nu este necesară.

De asemenea, am convingerea că măsurile luate pentru reformarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) vor genera o mai bună colectare a veniturilor în anul 2014, aşa cum v-aţi angajat public”.

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22