Pe aceeași temă
Semnatarii cer autorităților să nu mai paseze vina şi să nu mai încerce să le facă răzpunzătoare pe victime, iar politicienilor le solicită să înceteze să mai exploateze electoral această tragedie.
De asemenea, organizațiile civice semnatare îi cer şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, să îşi prezinte scuze public, după derapajul verbal avut la adresa unui jurnalist atunci când a replicat: „Revolta e în capul dumneavoastră!”.
Textul integral al scrisorii adresate Guvernului și a instituțiilor din subordine, organelor de anchetă, Colegiului Medicilor, liderilor politici din coaliția de guvernare și din opoziție:
„La doar câteva luni de la tragedia de la Piatra Neamț, un nou incendiu face victime într-un spital din România. În ciuda repetării acestor dezastre în instituțiile din sistemul public de sănătate, de la Maternitatea Giulești și până la Institutul Matei Balș reacția autorităților este transpartinic aceeași.
Societatea civilă vă solicită transparență în anchetarea acestei tragedii și în luarea măsurilor care se impun de urgență pentru a preveni repetarea ei.
Este evident că modul în care s-a acționat până acum nu funcționează. Activitatea autorităților de până acum NU a fost de natură să aducă rezultatele necesare ca pacienții, familiile lor și cetățenii români în general să se simtă în siguranță și să beneficieze de un act medical corespunzător în cadrul instituțiilor finanțate din bani publici.
Românii nu mai vor să audă scuze și aruncarea culpei de la o autoritate la alta. Dar mai presus de asta, vă rugăm să aveți decența de a nu mai trata și tragedia de la Balș precum cazurile Giulești, Apuseni, Siutghiol, #colectiv - sub nicio formă nu vom accepta ca morții să fie găsiți vinovați pentru ceea ce s-a întâmplat. La fel cum este inacceptabil ca nicio instituție publică având atribuții de monitorizare și control și nicio persoană aflată în funcție publică și cu atribuții manageriale să nu își asume responsabilitatea pentru această tragedie.
De asemenea, vă atragem atenția că limbajul și tonul folosit în comunicarea publică trebuie să fie unul în acord cu atribuțiile și responsabilitatea asociate funcției publice a vorbitorului.
Vă solicităm, așadar, să sancționați cu fermitate adresări de tipul „Revolta e în capul dumneavoastră!” a dlui secretar de stat Raed Arafat, care nu se află la prima abatere de acest fel și căruia îi solicităm scuze publice pentru modul în care înțelege să trateze solicitări legitime de informații din partea reprezentanților presei și a cetățenilor.
Solicităm tuturor politicienilor care nu au atribuții directe în această tragedie să respecte suferința victimelor și ale familiilor și să se abțină de la declarații, discursuri, postări sau alte inițiative cu scop electoral în legătură cu acest eveniment tragic.
Totodată, considerăm absolut necesar ca autoritățile să dea dovadă de empatie și decență în legătură cu victimele, familiile acestora și ceilalți pacienți internați în Institutul Matei Balș din București și în spitalele din toată țara. Considerăm intolerabil modul în care rudele au fost puse în situația de a căuta singuri informații despre pacienții internați, când instituția publică avea toate datele necesare pentru a anunța aparținătorii, așa cum ar fi fost firesc.
Mai mult, vă solicităm să găsiți urgent soluții pentru a garanta un management competent, fără numiri politice, prin concurs și cu limitarea interimatului și a numărului de mandate posibile, precum și o cheltuire eficientă a banilor publici în toate instituțiile din sistemul de sănătate.
Vă stăm oricând la dispoziție pentru grupuri de lucru și dezbateri ale unor inițiative concrete".
Organizații semnatare:
Inițiativa România (membru al coaliției Contract România)
Dăruiește Viața
Geeks For Democracy
#REZISTENȚA
Asociația Voci pentru Democrație și Justiție Vedem Just, (membru al coaliției Contract România)
Forum Apulum
Reset, (membru al coaliției Contract România)
Asociația civică VOLUNTARI IN EUROPA (membru al coaliției Contract România)
Comunitatea Diaspora.ro
Brașovul Civic (membru al coaliției Contract România)
Reactiv Brașov (membru al coaliției Contract România)
#activAG Piteşti (membru al coaliţiei Contract România)
Asociația Aradul Civic (membru al coaliției Contract România)
Corupția ucide
Asociația Platforma România 100
Oradea Civică 2017 (membru al coaliției Contract România)
Valea Jiului Society (membru al coaliției Contract România)
Vă vedem din Sibiu