Pe aceeași temă
“Cu ce drept ne diminuaţi drepturile de autor Domnule Prim-Ministru Emil Boc,Domnule Preşedinte al României Traian Băsescu, Domnule Avocat al Poporului prof. univ. dr. Ioan Muraru, Domnule Preşedinte al Curţii Constituţionale Augustin Zegrean?
Impunerea CAS şi CASS pe drepturile de autor şi scăderea cotei forfetare de la 40 la sută la 20 la sută ne obligă pe noi, semnatarii acestei SCRISORI DE PROTEST, creatori şi deţinători de drepturi de autor, să protestăm cu fermitate şi să cerem Guvernului României, Preşedinţiei şi Curţii Constituţionale să corijeze o decizie care îi va face pe cei mai mulţi dintre deţinătorii de drepturi de autor să trăiască la limita de jos a subzistenţei. Atragem atenţia decidenţilor din Executivul României că vom folosi, până la rezolvarea cererii noastre, toate formele legale de protest, atât pe plan naţional, cât şi pe plan internaţional. Nu avem de ce să fim impozitaţi de două sau chiar de trei ori în plus pentru creaţia noastră. Pe lângă impozitul de 16 la sută pe veniturile din drepturile de autor, cât lua statul fiecărui creator până acum, se vor adăga noi impozite sociale şi scăderea cotei forfetare de la 40 la sută la 20 la sută. Se vor impozita astfel 80 la sută din orice contract pe drepturi de autor şi 75 la sută din contractele pentru operele monumentale.
«Nu avem de ce să fim impozitaţi»
Guvernul României nu trebuie să pună noi biruri sociale pe creaţie, pentru că astfel îi aduce pe mulţi creatori într-o situaţie de faliment social, economic şi financiar şi îi va determina pe foarte mulţi dintre aceşti creatori să părăsească România. Rezultatele acestor drepturi de autor nu sunt produse de serie, sunt produse unicat, chiar şi atunci când un jurnalist ori un scriitor scrie un text critic la adresa guvernării sau a clasei politice. Creaţia fiecăruia dintre noi nu e mediată nici de Fisc, nici de cei de la putere, ci numai şi numai de o Instanţă superioară tuturora dintre noi. Operele noastre culturale, artistice, ştiinţifice şi info-educaţionale sunt unicat, taxate numai de talent, stil şi educaţie. Cu ce drept ne diminuaţi drepturile de autor?
În al doisprezecelea ceas, puteţi opri exodul de creiere din România şi sărăcirea celor care apără prin operele lor unice identitatea culturală şi spirituală a României!
AŢI PUTEA FACE UN PAS ÎNAPOI, PENTRU A FACE TOŢI UN PAS ÎNAINTE!”
Semnatarii Protestului:
Dan Mircea CIPARIU, scriitor, preşedintele Secţiei Poezie - Uniunea Scriitorilor din România - filiala Bucureşti, Andra ROTARU, scriitoare, editor coordonator, Cornelia Maria SAVU, scriitor, redactor revista “Cultură”, Mihai ZGONDOIU, artist vizual, vicepreşedintele Asociaţiei EURO CULTURART, Liviu ANTONESEI, scriitor, Nichita DANILOV, scriitor, Traian T. COŞOVEI, scriitor, Ştefania COŞOVEI, scriitoare, Mircea CĂRTĂRESCU, scriitor, Ana BLANDIANA, scriitoare, Romulus RUSAN, scriitor, Ion ZUBAŞCU, scriitor, Denisa COMĂNESCU, scriitoare, Nicolae PRELIPCEANU, scriitor, Ioan GROŞAN, scriitor, Ion MUREŞAN, scriitor, Maria RĂDUCANU, artistă (de jazz), Şerban FOARŢĂ, scriitor, Marcel TOLCEA, scriitor, Victor Ioan FRUNZĂ, regizor de teatru, Andrei BĂDIN, jurnalist, Sorin ILIEŞIU, cineast, Mircea PRICĂJAN, scriitor, traducător, redactor revista “Familia”, Bedros HORASANGIAN, scriitor, Dorin TUDORAN, scriitor, Cristina CÂRSTEA, scriitoare, Mircea MORARIU, prof. univ. dr., critic de teatru, Monica ANDRONESCU, critic de teatru, Gabriela ADAMEŞTEANU, scriitoare, Alina COSMOIU, realizator tv, scenarist, George COSTIN, actor, manager cultural, Claudiu CIORTAN, artist fotograf, Dumitru Augustin DOMAN, scriitor, revista “Argeş”, Piteşti, Mike GODOROJA, artist, producător muzical, realizator tv-radio, jurnalist, Irina IOSIP, artist vizual, Adrian Alui GHEORGHE, scriitor, director al revistei de cultură, arte&atitudini “CONTA”, Piatra Neamţ, Cassian Maria SPIRIDON, scriitor, redactor-şef al revistei “Convorbiri literare”, Iaşi, Luican Dan TEODOROVICI, scriitor, Denis DINULESCU, scriitor,Rudi SCHMUECKLE, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, grafician şi caricaturist (membru FECO), Sibiu, George ARION, scriitor şi jurnalist, Gellu DORIAN, scriitor, directorul revistei “Hyperion”, Botoşani, Aura CHRISTI, scriitor, redactor-şef al revistei “Contemporanul”, Andrei POTLOG, editor, director general Editura EuroPress, Vlad RĂDESCU, actor, Cristian ROBU-CORCAN, scriitor, Anutza GENESCU, scriitor şi traducător de literatură science-fiction, Liliana PETRUŞ, redactor-şef al Publicaţiilor “Flacăra”, Liliana TRUŢĂ, scriitor, Cluj-Napoca, Diana MORĂRAŞU, traducător, Simona VILĂU, artist şi curator independent, Claudiu POPESCU, artist vizual, Ciprian CIUCLEA, artist vizual, directorul IEEB, Rareş ILEA. artist vizual, membru UAP -România, Laura BOCANCIOS, traducător, Florina ZAHARIA, scriitor, redactor-şef al revistei “Dunărea de Jos”, Galaţi, Radu Pavel GHEO, scriitor, George ANGHELESCU, artist vizual, Robert ŞERBAN, scriitor, director editorial Editura “Brumar”, Nicolae COANDE, scriitor, Marian DOBRE, artist vizual, Simona SORA, critic literar, Lucian VASILIU, scriitor, drd.Gusztav UTO , artist vizual, lector universitar, Ioana IERONIM, scriitoare, Ciprian CHIRILEANU, artist vizual, Dorina CIOPLEA, redactor cotidianul “Gorjeanul”, Lavinia CREŢU, artist vizual, Alexandru BACIU, scenarist, Paul CIBU-DEACONU, traducător, Andrei CREŢU, muzician, Sibiu, Silviu GENESCU, scriitor şi traducător, Mihai BALKO - sculptor, restaurator, curator, secretar “Asociatia Volum Art”, Simona BORTEANU, artist vizual, Matei ENRIC, artist vizual, Mălina IONESCU, artist vizual, scenograf de costume, Gabriel BRĂNESCU, artist plastic, Barcelona, Spania, Lidia NEAGU, jurnalist, Cristina SCHEK, traducător, artist vizual, Noris SCHEK, muzician, Dan-Silviu BOERESCU, scriitor şi jurnalist, Octavian UNGUREANU, comics artist, Bucureşti, Adrian SITARU, regizor de film, Alexandru TOMA, comics artist, desenator, grafician, George BODOCAN, artist vizual, Alexandra PIRICI, coregraf independent şi performer, Anca BOLDEA, scriitoare, Dan COSTE, jurnalist, Dănuţ UNGUREANU, scriitor, Rodica SĂRMAŞ FURNEA, jurnalist, Laurian POPA, artist vizual, Oana TĂNASE, critic de artă, jurnalist, Ramona GUJAN BUNESCU, editor new media, Ioan CODREA, actor Aualeu-Teatru de Garaj şi Curte, Timişoara, drd. Designer, Mihnea GHILDUŞ, designer profesionist, freelancer, Octavian SOVIANY, scriitor, Doru DRĂGUŞIN, artist plastic, Daniel CRĂCIUN, artist plastic, Gabriela CULIC, artist plastic, Michaela NICA-CRĂCIUN, artist plastic, Ildiko GABOS-FOARŢĂ, traducătoare, Augustin IOAN, scriitor, prof.univ.dr., Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu”, Bucureşti, Daria DUMITRESCU, director Galeria Sabot, Cluj-Napoca, Oliviu CRÂZNIC, scriitor, Alexandru ARION, publisher al publicaţiilor “Flacăra”, Mihail COŞULEŢU, artist vizual, Ion BARBU, artist&caricaturist, Iulia SIMA, jurnalist şi visual-artist, Mihai TIŢA, scriitor şi jurnalist, Linda PRICĂJAN, traducătoare, Olivia NIŢIŞ, art critic&curator, Monica ISTRATE, VP Graphis 122 non-profit cultural organization, Mădălina LAZĂR, artist vizual, Bertha SAVU, freelancer în publicitate, Şerban SAVU, artist, Ana-Maria MUNTEANU, actriţă, Andrei OGRADĂ, graphic designer, freelance, Ina MOJOIU, jurnalist, manager proiect decosieco.ro, Elena ANDREI, artist vizual&redactor revista de artă contemporană “ArtClue”, Alexandra Alma UNGUREANU, scenograf, Cristian TOPAN, caricaturist, Mariana GORCZYCA, scriitoare, Sighişoara, USR- filiala Mureş, Alice CARACOSTEA, actriţă, TNB, Mădălina GHIŢESCU, actriţă, Valter HRISTESCU, scriitor, editor The Romanian Echo/ Oregon Portland / USA, Gabriel MIHALACHE, artist plastic, membru UAP, Clara VODĂ, actriţă, Dorothea KUNDI, traducător, Sorin MIRON, actor, Ştefan Radu CREŢU, artist plastic, Roxana ACHIM, jurnalist, Diana Adriana SFERLE, traducătoare, Mona ANTOHI, redactor editura Humanitas, traducătoare, Rodica LĂZĂRESCU, prof.dr., autor de manuale şi lucrări-info-educaţionale, Oana BÂRNĂ, editor Humanitas, Mara PATRICHE, coordonator artistic I Love Bucharest, Otilia CADAR, artist vizual, ZOIŢA, artist vizual, Liviu G. STAN, scriitor, Steluţa SANILSAU SĂLĂJAN, traducătoare, Claudiu TRIF, artist vizual, producător Antena 3, dr. Luminiţa GLIGA, artist vizual, membru UAP, Octavian BOUR, grafician, Alexandru Mike GHEORGHIU, actor, Teatrul “C.I. Nottara”, Nicolaie LAZĂR, scriitor, USR - filiala Sibiu, Cosmin MANOLESCU, coregraf, manager cultural, Valentin HOTEA, regizor de film, Adrian ROMAN, regizor de film, Marina ALBU, artist vizual, Iulia POPOVICI, PR&Events manager, Titi PALADE, producător TV, Andreea ANDRONIC, scenarist, Lucian ŞTEFĂNESCU, jurnalist, Mircea TIBERIAN, muzician, compozitor şi interpret de jazz, Ana DRAGOMIRESCU, traducător, Puşa ROTH, scriitoare, realizator radio, Iulia GORZO, traducătoare, Cristina POTERĂŞOIU, director executiv Asociaţia Editorilor din România, Silvia COLFESCU, director editorial Editura “Vremea”, Sorin MĂRCULESCU, scriitor şi traducător, Harry TAVITIAN, pianist de jazz, Miron GHIU, jurnalist, Simion CERNICA, artist, Otilia BORŞ, artist plastic, Marian POPESCU, critic de teatru, Angela BACIU, scriitor, Geo STROE, scriitor, Nicolae BRÂNDUŞ, compozitor, prof.univ.dr., Natanael MLADIN, doctorand Queen’s University of Belfast, UK, traducător, Nicolae BÂRNA, critic literar, Alina TEIANU, actriţă şi realizator radio, Angela FURTUNĂ, scriitoare, Judit BALKO, artist vizual, preşedinte Asociatia “Volum Art”, Nicolae MACOVEI, artist plastic, Szabó Krisztina, artist plastic, Cătălin Nicolae OANCEA, sculptor, Cătălin ILINCA, artist vizual, Gabriela LUNGU, traducător, Filiala Cluj a USR.