Pe aceeași temă
În ceea ce privește data alegerilor, aceasta ar putea fi stabilită pentru luna septembrie. Surse politice susțin însă că la nivelul conducerii liberale se ia în calcul inclusiv varianta împingerii localelor până spre sfârșitul anului, în preajma parlamentarelor care ar urma să aibă loc în decembrie.
„Pregătim un act normativ pentru prelungirea mandatului aleşilor locali care exercită mandatul în urma alegerilor din 2016 până la data viitoarelor alegeri locale. Data urmează să fie stabilită de Guvern, dar, din punctul meu de vedere, astăzi, este clar că alegerile locale nu pot fi organizate în condiţii normale în data de 28 (n.r. - iunie) şi va fi necesară amânarea acestor alegeri. (...) Sperăm să treacă cât mai repede epidemia. După trecerea epidemiei, când o să existe un interval de timp în care să revenim la normal, să se poată desfăşura o campanie firească în care candidaţii să poată interacţiona cu alegătorii, alegătorii să cunoască bine candidaţii, vom decide organizarea acestor alegeri”, a declarat premierul Ludovic Orban, pentru Agerpres.
„Suntem pregătiţi să adoptăm o OUG în acest sens (n.r. - pentru prelungirea mandatelor actualilor aleşi locali)", a precizat el. Întrebat dacă alegerile locale ar putea avea loc în septembrie, premierul a răspuns că este posibil.