Sebastian Ghita, la iesirea de la DNA: Sunt urmarit penal in dosarul cumnatului lui Victor Ponta. Ghita a fost pus sub CONTROL JUDICIAR

T.d. | 17.02.2015

Pe aceeași temă

Sebastian Ghita a declarat ca este urmarit penal de procurorii DNA in dosarul cumnatului lui Victor Ponta, Iulian Hertanu. Ghita a respins presupusele conexiuni cu Hertanu si firma acestuia.

Procurorii au dispus, de asemenea, masura controlului judiciar fata de Sebastian Ghita, el avand interdictie de a intra in contact cu Mircea Cosma, seful CJ Prahova, si cu fiul sau, deputatul Vlad Cosma, potrivit unui comunicat DNA.
 

Ghita, sub control judiciar

Acuzat de sprijinirea unui grup infracțional organizat, Sebastian Ghita se afla sub control judiciar pentru 60 de zile, incepand din 17 februarie.

Obligatiile impuse lui Ghita de controlul judiciar sunt:

a)să se prezinte la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti, ori de câte ori este chemat;
b)să informeze de îndată Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti cu privire la schimbarea locuinţei;
c)să se prezinte la Inspectoratul Județean de Poliție Prahova - Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.
d)să nu părăsească ţara, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului competent;
e)să nu se apropie de anumite persoane nominalizate şi să nu comunice cu acestea direct sau indirect, pe nicio cale;
f)să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme;
Inculpatului GHIŢĂ SEBASTIAN AURELIAN i se atrage atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Anchetatorii mai transmit ca, “in caz de incalcare cu rea-credinta a obligatiilor care ii revin, masura controlului judiciar se poate inlocui cu masura arestului la domiciliu sau masura arestarii preventive”.
 

"Nu am fost intrebat despre Victor Ponta"

"Le-am spus procurorilor despre natura relatiilor mele cu Hertanu", a mai declarat Sebastian Ghita la iesirea din sediul DNA. "Eu, familia Cosma - nu-i cunoastem foarte bine pe acesti oameni (firma Grossmann Engineering, in care a fost asociat Iulian Hertanu, cumnatul premierului Victor Ponta - n.red.)", a spus Ghita, potrivit Hotnews.

Nu a fost niciodata vreo discutie intre mine si Victor Ponta" pe aceasta tema, "haideti sa avem rabdare, sa vedem care sunt faptele care i-au facut pe procurori sa creada ca i-am ajutat", a spus Ghita, la iesirea din sediul DNA.

Deputatul a adaugat ca firma in cauza "a avut o lucrare in judetul Prahova, nu a performat foarte bine", iar el este suspectat ca i-a "favorizat, ca dansii au gresit iar ca noi am intervenit in a-i proteja, sprijinit sa-si incheie acele lucrari".

Sebastian Ghita a declarat ca nu a fost intrebat nimic "de zona politica, despre Victor Ponta", iar relatia sa cu Hertanu "nu e atat de stransa, l-am vazut de cinci-sase ori".

"Nici nu am crezut vreodata ca omul acesta face ceva rau", a continuat el, sustinand ca nu a "beneficiat de ceva de pe urma acestor oameni sau de pe urma dl Hertanu".

"Fiind vorba de un contract cu fonduri europene nu prea ai cum sa-i ajuti", a mai spus el.
 

Cumnatul lui Ponta, acuzat de constituire de grup infractional organizat

Iulian Hertanu, cumnatul lui Victor Ponta, este cercetat de procurori dupa ce, impreuna cu alte persoane, ar fi constituit un grup infractional care a actionat in vederea castigarii frauduloase a contractului de extindere retele de canalizare in orasul Comarnic, au declarat, marti, surse judiciare citate de Agerpres.

Grupul a intrat in atentia procurorilor "pentru insusirea unor importante sume de bani, prin schimbarea, fara respectarea prevederilor legale, a destinatiei fondurilor obtinute in cadrul proiectului cu finantare europeana, si sustragerea de la plata contributiilor datorate catre stat, prin evidentierea unor cheltuieli nereale sau operatiuni fictive in documentele societatilor pe care le-au controlat''.

Iulian Herțanu, cumnatul premierului Ponta, ar fi fost reținut, potrivit Realitatea TV, în dosarul cu un prejudiciu de peste 10 milioane de lei în care DNA Ploiești a făcut marți dimineața 14 percheziții, la mai multe adrese, printre care și sediul unor firme din familia lui Ponta și la domiciliul cumnatului acestuia.

Dosarul are ca obiectul contractul de extindere a canalizării din orașul Comarnic, județul Prahova, contract câștigat în ianuarie 2012 de firma Grossmann Engineering Group, deținută de Iulian Herțanu, cumnatul premierului Victor Ponta.

Contractul în valoare de 10,750 milioane de euro a fost obținut de Grossmann și Euro Construct Trading 98, din celebra grupare Golden Blitz (compania este deținută de Dan Besciu și Sorin Vulpescu, foști parteneri ai lui Dorin Cocoș, fostul soț al Elenei Udrea).

Hidro Prahova SA, cea care a acordat contractul, este o societate a adminsitrațiilor locale în care Consiliul Județean Prahova deține aproape 84% din acțiuni, restului pachetului fiind împărțit între consiliile localităților din județ.

Pentru afaceri ilegale ale Hidro Prahova a fost trimis în judecată și deputatul PSD Mircea Roșca, fost director general al sucursalei Sinaia.

Potrivit unor surse judicare citate de Agerpres, deputatul Seabastian Ghiță, prietenul lui Ponta, este și el urmărit penal în acest caz.

De asemenea, Mircea Cosma (președinte CJ Prahova) și fiul acestuia, Vlad Cosma (deputat PSD), au fost puși sub urmărire penală și sub control judiciar.

Mircea Cosma nu mai poate exercita funcția de președinte al Consiliului Județean Prahova pe timpul celor 60 de zile de control judiciar.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22