Sebastian Ghita si Alexandru Iacobescu, directorul Romania TV, audiati la DNA Ploiesti

P.c. | 03.07.2015

Pe aceeași temă

DNA Ploiesti l-a audiat astazi pe Alexandru Iacobescu, directorul postului de televiziune Romania TV, in calitate de martor in dosarul Hertanu. DNA a pus sechestru asigurator pe conturile directorul general al postului RTV si pe conturile televiziunii. Iacobescu a primit un imprumut in valoare de 90 milioane euro de la Sebastian Ghita, acesta aflandu-se de asemenea in sediul DNA Ploiești pentru noi audieri în același dosar, potrivit Agerpres.

 

Procurorii DNA Ploiești au dispus, pe 24 iunie, luarea măsurii asigurătorii constând în indisponibilizarea prin instituirea sechestrului asupra sumelor existente, precum și poprirea celor ce urmează a fi încasate în conturile aparținând unui număr de 51 de societăți comerciale, care ar fi controlate de deputatul Sebastian Ghiță.

 

Sechestrul se aplică până la concurența sumei de 129.343.768 lei, cu excepția fondurilor alocate plății salariilor angajaților și celor destinate achitării datoriilor către bugetele publice.

 

Ar fi vorba de societățile: SC Asesoft International SA, SC Asesoft Com SRL, SC Asesoft Distribution SA, SC Asesoft Net SRL (actual SC Shopmania Net SRL), SC Asesoft Smart SRL, SC Asesoft Service SRL, SC Asesoft Tehnologies SRL, SC Asesoft Web SRL, SC Asesoft World Wide SRL, Asociația Sportivă Basket Club Asesoft, Asociația Sportivă Baschet Club Ploiești, SC Access Net Internațional SRL, SC Alfa Trade SRL, SC Alpedor SRL, SC A&S World Travel SRL, SC Coneco Serv SRL, SC DNS Birotica SRL, SC Domeniile Viticole SRL, SC Edel Weiss SA, SC Federal Media Partener SRL, SC Foto Tehnologies SRL, SC Glar Construct SRL, SC Idilis SRL, SC Infratel Net SRL, SC IT Infocons Services SRL, SC Master Software Info SRL, SC Media Fantasy Solution SRL, SC Mediata Consulting SRL, SC Merconsult Team SRL, SC Muntenia Furnizare SRL, SC Network One Distribution SRL, SC Nxtel Solutions SRL, SC Ploiești Import Export SRL, SC Podgoriile Tohani SRL, SC Q Net Internațional SRL, SC Ridzone Computers SRL, SC Rotherfield Properties Romania SRL, SC RTV Satellite Net SRL, SC Senior Consulting Group SRL, SC Sport Arena SRL, SC Star Soft SRL, SC Studio Harry SRL, SC Sungard System SRL (fostă Softbit Service SRL), SC Sunsmart Integrare IT SRL, SC Teamnet Internațional SA, SC Tohani SA, SC TVMP SRL, SC Viewpedia Soft SRL, SC Xor IT Systems SRL (SC Expert One Research), SC 1 K Telecom SRL, SC 360 Revolution SRL.

 

CITITI SI: Sebastian Ghita, la ICCJ, unde a contestat sechestrul pe conturi: Sunt in impas financiar, nu pot plati nici factura la energie

 

Procurorii DNA au dispus luarea măsurii asigurătorii constând în indisponibilizarea prin instituirea sechestrului asupra bunurilor mobile, bunurilor imobile, acțiunilor și părților sociale deținute, sumelor existente în conturile bancare, precum și poprirea sumelor ce urmează a fi încasate în conturile aparținând lui Sebastian Ghiță, fără limită de sumă, în vederea asigurării confiscării speciale și confiscării extinse.

 

De asemenea, anchetatorii ar fi luat măsuri asigurătorii constând în indisponibilizarea prin instituirea sechestrului asupra acțiunilor și părților sociale deținute, sumelor existente în conturile bancare, precum și poprirea sumelor ce urmează a fi încasate în conturile aparținând unui număr de 24 persoane fizice până la concurența sumei de 129.343.768 lei, cu excepția a 2/3 din drepturile primite cu titlu de salariu: Cristian Anastasescu, Gabriel Marian Anghel, Daniel Iulian Buduluș, Sorin Adrian Chirilă, Răzvan Ionuț Chirilă, Mariana Meri Dimulescu, Alexandru Ghiță, Maria Ghiță, Sebastian Ghiță, Alexandru Iacobescu, Vlad Dumitru Iacobescu, Alina Daniela Iordăchescu, Ionuț Alexandru Iordăchescu, Valentin Neacșu, Radu Bogdan Nedelcu, Valentin Gabriel Nițu, Bogdan Padiu, Cristian Săndulescu, Adina Liliana Stan, Gheorghe Mihail Stan, Marius Laurențiu Stan, Iulian Gabriel Stanciu, Ion Ovidiu Trașcu, Ovidiu Romulus Văleanu.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22