Secretarul general al PPE: România a dărâmat comunismul. Nu poate cădea în capcana socialismului

Redactia | 16.03.2019

Secretarul general al PPE spune că România nu poate cădea în capcana socialismului, precizând că ţara noastră a facut faţă turcilor a dărâmat comunismul şi a rezistat la fantasma naţionalismului.

Pe aceeași temă

„Socialismul nu mai reprezintă răspunsul la nevoile europenilor. România este unul dintre cele mai bune exemple. În această ţară vedem faţa adevărată a socialismului, vedem dezastrul pe care îl provoacă acest pseudo-guvern, vedem care sunt atacurile la persoană şi încercările de a distruge instituţii. Spuneam pseudo-guvern pentru că misiunea unui guvern este aceea de a guverna în interesul cetăţenilor. Acest guvern nu se preocupă absolut deloc de interesele cetăţenilor români”, a afirmat Lopez, citat de News.ro.

El a precizat că românii au făcut faţă turcilor, au dărâmat comunismul, au rezistat fantasmei naţionalismului şi România nu poate cădea în capcana socialismului.

„Ceea ce fac socialiştii este să atace statul de drept, PSD-ul este împotriva valorilor europene. Această ţară, care a făcut faţă turcilor şi a luptat cu curaj pentru a dărâma comunismul, a rezistat la fantasma naţionalismului şi a construit un stat care în prezent este un exemplu în ceea ce priveşte protecţia minorităţilor. România nu poate ceda în faţa capcanei socialismului, România nu poate să cadă în capcana socialismului”, a precizat secretarul general al PPE.

Antonio Lopez a menţionat că ştie forţa românilor, că peste un milion de români trăiesc în Spania, ţara sa de origine, şi prin munca acestora ţara sa s-a transformat într-una mai puternică.

„Cunosc care este forţa poporului român. În ţara mea de origine trăiesc peste un milion de români şi în ultimele decenii munca lor pe care au prestat-o din greu ne-a ajutat să transformăm Spania într-o ţară mai puternică. Acum a sosit momentul ca românii să facă acest lucru pentru România. Sunt spaniol şi sunt mândru de diaspora română din Spania”, a mai spus secretarul general al PPE.

El a mai declarat că Klaus Iohannis este cel mai bun preşedinte pe care l-a avut România şi că nu este normal ca primarii din alte partide decât cel de guvernământ să fie excluşi de la finanţarea europeană.

Lopez a mai afirmat că se duce o luptă pentru viitorul Europei, una bazată pe valori şi principii şi că este momentul României, ora României.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22