Sedinta CCR s-a incheiat. Judecatorii au citit hotararea privind referendumul, care va transmisa astazi Parlamentului

Fara Autor | 22.08.2012

Pe aceeași temă

Sedinta Curtii Constitutionale s-a incheiat la pranz. Judecatorii Curtii au citit decizia si motivarea privind referendumul din 29 iulie de demitere a presedintelui Traian Basescu, informeaza Agerpres.


Documentul va fi transmis tot miercuri Parlamentului Romaniei, acum in vacanta, care trebuie sa se reuneasca in plen pentru a lua act de hotarirea Curtii. Parlamentul se va reuni cel mai devreme vineri, a anuntat ieri premierul Ponta, totodata presedinte PSD.

 

Ce urmeaza dupa decizia Curtii Constitutionale

Presedintele CCR, August Zegrean declarase de dimineata, la venirea la sediul Curtii: "Nu am stabilit noi rezultatul referendumului, puteam noi sa numaram voturile? Veti vedea in decizia de azi. Pragul de validare este in lege din 2000, nu l-a stabilit CCR (...) Ce credeti, ca o sa ne condamne CEDO? In 14 state europene exista cvorum."

Documentul va fi transmis tot miercuri Parlamentului Romaniei, acum in vacanta, care trebuie sa se reuneasca in plen pentru a lua act de hotarirea Curtii. Premierul Victor Ponta a spus marti ca plenul celor doua Camere va avea loc cel mai devreme vineri, conform HotNews.ro.

Decizia urmeaza sa fie publicata apoi in  Monitorul Oficial. Abia atunci presedintele interimar Crin Antonescu trebuie sa plece de la Cotroceni pentru a-i lasa locul presedintelui acum suspendat Traian Basescu.

Judecatorii constitutionali au decis marti, 21 august, cu 6 voturi la 3 sa invalideze referendumul pentru demiterea lui Traian Basescu pentru ca ca la vot nu au participat cel putin jumatate plus unul din numarul persoanelor inscrise in listele electorale permanente.

Dezbaterea durat doar doua ore si jumatate si  la aceasta au participat: Augustin Zegrean, presedinte, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lazaroiu, Mircea Stefan Minea, Iulia Antoanella Motoc, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan, Tudorel Toader, judecatori.

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22