Pe aceeași temă
Ion-Narcis Dumitru ar fi înlesnit altor doi inculpaţi obţinerea, prin constrângere, de la un cetăţean israelian, a sumei de 135.000 de euro. În cursul zilei de miercuri, Dumitru va fi prezentat Tribunalului Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă, transmite News.ro.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Structura Centrală au dispus, luni, reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a lui Ion Narcis Dumitru, şeful Serviciului Depistări şi Combaterea Şederii şi Muncii Ilegale a Străinilor din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări - Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la şantaj, anunţă DIICOT.
Procurorii precizează că, în cauză, au dispus trimiterea în judecată, încă din 1 aprilie 2014, a inculpaţilor Atzmon Simhon Efraim, Charli Kastro, Shmuel Malka Yosef, Nehemia Erlich, Mihai Mila şi Beg Zadok pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, lipsire de libertate în mod ilegal, tâlhărie, fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi şantaj în formă continuată.
Prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că, în cursul anului 2012, inculpaţii Atzmon Simhon Efraim şi Charli Kastro au iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat şi pe care l-au sprijinit, prin contribuţii permanente sau periodice inculpaţii Nehemia Erlich, Florin Cătălin Păun, Mihai Mila, Yosef Shmuel Malka, Beg Zadok, Angela Olteanu şi Daniela-Elena Simhon, în vederea comiterii unor infracţiuni grave şi în scopul obţinerii de beneficii patrimoniale.
Anchetatorii mai arată că, prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus disjungerea cauzei cu privire la mai multe fapte şi persoane în vederea continuării cercetărilor pentru complicitate la şantaj, avându-se în vedere inclusiv evenimentele care s-au derulat în sediul Inspectoratului General pentru Imigrări (fost ORI) în jurul datei de 4 aprilie 2013.
"În cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu luna aprilie 2013, inculpatul Dumitru Narcis Ion a aderat şi a sprijinit grupul infracţional organizat iniţiat şi constituit de către inculpaţii Simhon Efraim Atzmon şi Kastro Charli, cetăţeni israelieni, în vederea comiterii unor infracţiuni grave în scopul obţinerii de beneficii patrimoniale.Astfel, inculpatul Dumitru Narcis Ion în calitate de şef Serviciul Depistări şi Combaterea Şederii şi Muncii Ilegale a Străinilor din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări - Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti, în baza unei înţelegeri anterioare cu inculpaţii Simhon Efraim Atzmon şi Kastro Charli a înlesnit acestora obţinerea, prin constrângere, de la o persoană vătămată, cetăţean israelian, a unui folos patrimonial injust, respectiv suma de 135.000 de euro dobândită de cei din urmă prin ameninţarea constantă a victimei cu formularea unor plângeri penale nereale", susţin procurorii.
Ei precizează că, pentru atingerea scopului, Ion-Narcis Dumitru l-a citat nelegal pe cetăţeanul israelianul şantajat şi apoi a participat la punerea în practică a unui "scenariu” derulat în sediul Inspectoratului General pentru Imigrări, "procedând la încătuşarea lui Atzmon Simhon Efraim în afara cadrului legal".
"S-a reţinut că inculpatul s-a implicat direct în pretinsa «negociere» derulată de către persoana vătămată cu un martor din prezenta cauză, contribuind astfel esenţial la menţinerea victimei într-o stare de acută presiune psihică, sub imperiul căreia aceasta a fost determinată la semnarea unui contract fictiv de împrumut şi la plata, în temeiul acestuia, a sumei de 135.000 de euro, respectiv 15.000 de euro în numerar şi contravaloarea sumei de 120.000 de euro prin virament bancar", mai arat[ procurorii.
În cursul zilei de miercuri Ion-Narcis Dumitru urmează să fie prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.