Sefa FMI: Grexit este posibil. Asta nu va duce, probabil, la sfarsitul euro

M. B. | 28.05.2015

Pe aceeași temă

Ieșirea Greciei din zona euro este posibilă, iar această premieră nu va însemna, probabil, sfârșitul euro, a declarat Christine Lagarde, șefa FMI, într-un interviu acordat Frankfurter Allgemeine Zeitung.

 

“O ieșire a Greciei din zona euro este o posibilitate, dar un astfel de pas nu va fi o plimbare în parc, însă nici nu va însemna probabil sfârșitul euro”, a declarat Lagarde în interviul citat de Agerpres.

 

Declarațiile repreznetanților FMI vin cu numai o săptămână înainte de termenul primei plăți pe care Grecia să o vireze către Fond, și pe fondul negocierilor tensionate pentru ajungerea la un acord care să elibereze ultima tranșă așteptată de Atena.

În lipsa acordului, Grecia ar putea intra în default.

 

De cealaltă parte, elenii își intensifică și ei presiunea, prin diferiți purtători de mesaje.

 

Gabriel Sakellaridis, purtătorul de cuvânt al Executivului de la Atena, a sugerat joi o eventuală intensificare a cooperării Greciei cu Rusia şi China: "Grecia vrea ajungerea la un acord cu creditorii până duminică. Facem totul pentru a evita intrarea în incapacitate de plăţi; şi creditorii speră să fie evitată o astfel de situaţie. Sperăm să ajungem rapid la un acord. Un eventual eşec va avea consecinţe, nu doar financiare, pentru Uniunea Europeană".

 

În plus, a avertizat joi un purtător de cuvânt al instituției, Grecia nu va primi fondurile așteptate de la FMI, dacă nu rambursează conform calendarului sumele datorate instituție.

 

“Orice țară care nu își onorează angajamentele față de Fond (...) este declarată în situația de arierate la plată și nu are acces la finanțările FMI”, a declarat William Murray, citat de Agerpres. 

 

De asemenea, Ewald Nowotny, membru în consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene (BCE), a dezmințit joi speculațiile referitoare la o relaxare imediată a condițiilor de finanțare pentru Grecia, precizând că atunci când este vorba de acceptarea obligațiunilor grecești ca garanții în schimbul creditelor oferite de BCE răspunsul rămâne în continuare unul negativ.

“Pentru moment, răspunsul este nu”, a declarat Ewald Nowotny pentru postul de televiziune CNBC.

 

Incertitudinea la nivel internațional a semnării acordului dintre Grecia și creditorii săi continuă, după ce ministrul de interne elen declara în urmă cu săptămână că țara sa nu va rambursa către FMI cele 1,6 miliarde de dolari scadente în iunie.

 

Premierul Alexis Tsipras și echipa de miniștri care răspunde de negocierile cu creditorii nu au anunțat totuși niciodată până acum că nu se va efectua vreo plată.

 

“În momentul în care vorbim, ne așteptăm ca autoritățile elene să facă plata”, a dat asigurări purtătorul de cuvânt al FMI. William Murray a adăugat că Atena nu a solicitat gruparea a diferite plăți scadente în iunie pentru a beneficia de un răgaz mai mare.

 

Guvernul grec speră că un acord cu creditorii săi, UE și FMI, privind viitorul financiar al țării puternic îndatorate va fi încheiat până duminică. Comisia Europeană a relativizat însă acest optimism. “Discuțiile continuă cu grecii, dar rămân încă multe de făcut”, a apreciat la rândul său purtătorul de cuvânt al FMI.

 

În lipsa acestor bani, Grecia ar putea intra în default, spun analiștii. Iar creditorii susțin că nu-i vor vira până când Atena nu va face reformele cerute cu insistență.

 

Yanis Varoufakis, ministrul de Finanțe de la Atena, a avertizat că un eventual Grexit (ieșirea Greciei din zona euro) ar fi un dezastru pentru toți cei implicați, în primul rând pentru eleni, dar ar putea fi și sfârșitul proiectului european al monedei unice.

 

Grecii nu vor nici reforme, dar nici Grexit

 

Un sondaj ale cărui rezultate au fost făcute publice tot duminică, arată că majoritatea grecilor susțin guvernul partidului Syriza în negocierile cu Troika  (54%) și, totodată, doresc rămânerea în zona euro (71%).

 

 

CITEȘTE ȘI:

Grecia: Executivul sustine ca va onora obligatiile financiare

Grecia: Valoarea creditelor neperformante acordate de banci ar putea ajunge la 100 de miliarde de euro

 Ministrul de Interne elen: Grecia nu va putea returna in iunie transa de 1,6 miliarde euro

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22