Seful Aerostar: Avionul SMURD pentru transplant este hangarizat la noi, nu avem obligația de a-l repara

D.g. | 21.01.2014

Pe aceeași temă

Grigore Filip, președintele director general al companiei Aerostar, a declarat în exclusivitate, marți, pentru AGERPRES, că avionul performant SMURD, de tip Piper PA-42 Cheyenne III, despre care secretarul de stat Raed Arafat afirma că nu a putut fi folosit în transportul echipei de transplant la Oradea deoarece se află în hangarul firmei băcăuane pentru că îi lipsește o piesă, "este doar hangarizat la Bacău".

"L-am primit fără nicio obligație, nu am pretins nici măcar o plată pentru hangarizare. Nu a fost adus pentru reparații, deoarece Aerostar nu are specialiști pregătiți să efectueze aceste operații ori pe cele de mentenanță specifice unui asemenea aparat de zbor, ci numai pentru a sta la noi până se va găsi piesa de schimb defectă. Nu e responsabilitatea noastră nici reparația, nici procurarea piesei de schimb. Am decis hangarizarea sa din spirit de întrajutorare, ținând cont că este un avion scump, dar și foarte necesar în momente medicale importante, iar dacă ar fi stat în aer liber exista riscul de a se produce și alte deteriorări", a explicat PDG — ul firmei Aerostar.

Avionul SMURD Piper Cheyenne de generația a III-a, fabricat în Statele Unite ale Americii, a fost achiziționat din Austria la mâna a doua, având 5.500 de ore de zbor efectuate, cu banii de la românii care au direcționat 2% din impozitul pe venit către Fundația SMURD, dar și din sponsorizări. Aparatul de zbor este în folosință din iulie 2013, fiind dotat cu echipamente medicale noi, conform standardelor europene, pentru misiuni umanitare de salvare a pacienților în stare gravă, pe timp de zi și noapte, chiar și în condiții meteo complexe.

În condiții meteo nefavorabile, avionul — spun specialiștii în aviație băcăuani — este un mijloc de transport mult mai sigur și permite executarea unor misiuni care nu pot fi realizate cu elicopterele SMURD.

Avionul este botezat ,,Monica Cardoș', primul medic SMURD căzut la datorie în urma prăbușirii elicopterului SMURD Mureș în anul 2003 la Cojocna, județul Cluj.

A fost folosit de SMURD în sute de cazuri, între care, spunea Raed Arafat, inclusiv în cursul unor operațiuni de transplant efectuate până acum. De altfel, Raed Arafat afirma, încă de anul trecut, că acest avion va sta și la dispoziția echipelor de prelevare. Oficialul Ministerului Sănătații a promis că va publica o listă a zborurilor efectuate de acest avion SMURD.

Pentru transportul organelor au fost folosite și alte două aeronave, una de tip Seneca, veche de peste 20 de ani și o alta, Britten Norman Islander (BN I) implicată în accidentul de luni, intrată în serviciu în urmă cu 40 de ani, ce aparține Agenției Naționale de Transplant.

Pilotul Adrian Iovan și o studentă în anul al V-lea la Institutul de Medicină Militară din București și-au pierdut viața după ce avionul de mici dimensiuni, de tip BNI 2, la bordul căruia se afla un echipaj medical, decolând de pe Aeroportul Băneasa, a aterizat forțat, luni după-amiază, într-o zonă muntoasă împădurită și greu accesibilă, aflată la granița județelor Cluj și Alba. În avion se mai aflau patru medici care mergeau la Oradea, unde urmau să preleveze ficatul de la un donator mort în urma unui accident vascular cerebral.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22