Seful ANAF, despre reprezentarea de catre casa de avocatura in care este asociat a unor firme off-shore: Nu am interese in nici o companie off-shore

Fara Autor | 01.05.2012

Pe aceeași temă

 

Presedintele Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF), Serban Pop, asociat in firma de avocatura cu Alina Corina Savin, explica cum asociatii sai au imprumutat 250.000 de euro unor firme off-shore. Potrivit unei anchete Hotnews, Alina Corina Savin, asociata a lui Serban Pop in firma de avocatura "Pop, Savin si asociatii", reprezentanta a unor firme off-shore, l-a imprumutat in 2008 pe Bogdan Dumitrescu, si el reprezentant al unor firme off-shore cu 250.000 de euro. 
 
Contactat de HotNews.ro, seful fiscului, Serban Pop, a declarat ca nu are interese in nici o companie off-shore, ca nu detine si nici nu a detinut firme off-shore si ca nici nu le-a reprezentat ca avocat. El a mai spus ca a devenit partener in casa de avocatura "Pop, Savin si asociatii" in anul 2011.
 
"Activitatile off-shore sunt strict reglementate legal si nu atrag automat o prezumtie de incorectitudine, prin urmare, consider ca este nejustificata o concluzie generala despre oamenii de afaceri care detin firme off-shore. Apreciez ca persoanele cu care am intrat in orice fel de relatii economice sunt de o integritate ireprosabila si respecta legea. Relatia de imprumut nu are legatura cu activitatea mea ca presedinte al Agentiei Nationale de Administrare Fiscala", a spus Serban Pop, citat de Hotnews.
 
Firma de avocatura "Pop, Savin si Asociatii" apara in instanta, impotriva ANAF, interesele Florentinei Susnea, personaj care face parte din grupul de oameni de afaceri implicati in firme off-shore din anturajul lui Pop.
 
Investigatia HotNews.ro a fost demarata imediat dupa numirea lui Serban Pop, in data de 17 aprilie, in functia de presedinte ANAF si a avut ca punct de plecare incercarea de a afla ce companii a reprezentat in instanta firma de avocatura "Pop, Savin si Asociatii".
 
Pe 24 ianuarie la Tribunalul Bucuresti a fost inregistrat un recurs la o decizie a Judecatoriei sector 3. In acest dosar, SC Societatea Hoteliera Times SRL, care detine hotelul Golden Tulip Times din Bucuresti, a actionat in instanta Administratia Finantelor Publice a Sectorului 2 si compania SC Media 10 SA.
 
Potrivit delegatiilor depuse la dosar si a motivelor de recurs, compania Societatea Hoteliera Times SRL este reprezentata in dosar de casa de avocatura Pop, Savin si Asociatii, adica de casa de avocatura a actualului sef al ANAF Serban Pop. Pe delegatia de la dosar apare Alina Savin. 
 
In dosar Societatea Hoteliera Times a incheiat un contract cu Media 10 SA pentru promovarea hotelului Golden Tulip Times. Societatea nu a platit facturile emise de Media 10 SA in valoare de aproximativ 900 euro. Media 10 a cerut ANAF poprirea conturilor. ANAF sector 2 a emis o adresa de infiintare a popririi. S-a pus in miscare procedura de executare silita. Societatea Hoteliera Times a contestat poprirea si procedura de executare in prima faza la Judecatoria sector 3, care insa a respins contestatia. 
 
Societatea Hoteliera Times SRL are ca unic actionar compania off-shore I.C.B. Investment Limited inregistrat in LARNACA, Cipru. 
 
La adresa Bulevardul Decebal nr. 9, unde este inregistrata Societatea Hoteliera Times SRL au mai fost inregistrate alte doua firme Compania Hoteliera Times SRL si Societatea de Gestiune Hoteliera Times SRL. In ultimele doua companii actionara este Susnea Florentina, fosta directoare a Directiei Mari Contribuabili din Ministerul Finantelor.
 
Pe rolul instantelor din Bucuresti sunt inregistrate doua procese intre Florentina Susnea si ANAF. In 2010, ANAF sector 2 a cerut insolventa companiei SC Finserv Company SRL, la care  Florentina Susnea era actionar majoritar. ANAF a cerut insolventa pentru ca firma a inregistrat datorii la bugetul de stat; potrivit documentelor din dosar este vorba de 350.000 lei. 
 
In iulie 2011 Tribunalul Bucuresti a inchis procedura de insolventa, dar ANAF a deschis un alt proces impotriva Florentinei Susnea prin care solicita recuperarea unor sume de bani direct de la ea si a cerut instantei sa dispuna recuperarea pasivului neacoperit al societatii  SC Finserv Company SRL de la Florentina Susnea. 
 
ANAF precizeaza in cerere ca Florentina Susnea a administrat defectuos societatea SC Finserv Company SRL. Si in acest dosar delegatia avocatiala este semnata de Alina Savin.
 
Serban Pop - presedinte ANAF din aprilie 2012, fost vicepresedinte din februarie 2008 - ianuarie 2009
 
Savin Alina Corina - asociata lui Serban Pop in firma de avocatura "Pop, Savin si Asociatii". Isi cesioneaza in 2004 actiunile catre off-shore-ul ICB Investement Fund. Este reprezentantul legal al firmei off-shore Morelus Investment Limited din Cipru, care preia in 2010 actiuni de la mai multe companii unde ICB Investement Fund este principal actionar. 
 
Florentina Susnea - in grupul de oameni de afaceri reprezentati de Savin Alina, actionar la Compania Hoteliera Times, detinuta de compania off-shore I.C.B Investement Fund. Din 2008 pana in 2009 este directorul Directiei Mari Contribuabili din ANAF; vine si pleaca odata cu Serban Pop, pe atunci vicepresedinte ANAF. 
 
Bogdan Dumitrescu - imprumutat in 2008 de Serban Pop cu 250.000 de euro, conform declaratiei de avere depusa de Pop la instalarea in functia de vicepresedinte ANAF. Dumitrescu este reprezentantul firmei off-shore I.C.B Investement Fund si actionar la Compania Hoteliera Times.
 
I.C.B. Investment Fund - companie off-shore din Cipru, care detine integral Compania Hoteliera Times. Este sau a fost actionar in Finserv SRL,  Bar Code Systemgroup SRL,  Business Infoconsult SRL. ICB Investement Fund figureaza ca actionar la Novensys cu 33%, aceasta fiind una dintre cele mai mari companii de solutii IT de business din Romania.
 
TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22