Seful ANI: Votul pentru Diaconu - disolutia statului de drept, cu consecinte dramatice

Fara Autor | 30.10.2012

Pe aceeași temă

Presedintele Agentiei Nationale de Integritate, Horia Georgescu, a acuzat in termeni duri votul prin care Senatul a refuzat sa puna in aplicare decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie prin care senatorul PNL Mircea Diaconu era declarat incompatibil si trebuia sa-si piarda mandatul.



"Asistam la un vot in Senatul Romaniei care nu respecta o decizie a Inaltei Curti. As putea sa definesc acest lucru ca o disolutie a statului de drept si separatiei puterilor in stat. Consecintele acestui vot vor fi dramatice pentru Romania ca stat membru al Uniunii Europene. Prejudiciul adus astazi va avea consecinte grave pe termen lung asupra Romaniei si cetatenilor sai", a declarat Georgescu pentru Ziare.com.

Plenul Senatului a respins marti, prin vot, revocarea din functie a senatorului PNL Mircea Diaconu.

Conform legii, plenul Senatului trebuia sa ia act de faptul ca Mircea Diaconu are decizie definitiva din partea instantei de incompatibilitate, decizie primita de luni de zile.

Doar 23 de senatori au votat marti pentru revocarea din Senat a lui Mircea Diaconu, informeaza B1TV, in timp ce 32 au votat impotriva, iar 10 s-au abtinut.
 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22