Seful Cancelariei Prezidentiale, Cristian Diaconescu, ELIBERAT din funcție

Fara Autor | 01.05.2014

Pe aceeași temă

Cristian Diaconescu a fost eliberat din funcția de consilier prezidențial, informează Administrația Prezidențială. Elena Udrea a declarat ca Diaconescu nu va fi candidatul PMP la alegerile prezidentiale si este putin probabil sa devina candidatul fortelor de dreapta.

"Președintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat miercuri, 30 aprilie a.c., Decretul pentru eliberarea din funcţia de consilier prezidenţial a domnului Cristian Diaconescu", se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.

Cristian Diaconescu era consilier prezidenţial şi şef al Cancelariei Prezidenţiale din mai 2012.

El este, de asemenea, membru fondator al Fundaţiei Mişcarea Populară. Cristian Diaconescu a fost ales senator la alegerile parlamentare din 2004 şi 2008, din partea PSD. În 2010 Cristian Diaconescu a devenit membru al UNPR şi preşedinte de onoare al acestei formaţiuni politice. El a ocupat de asemenea funcţii de ministru de Externe şi de ministru al Justiţiei.

Udrea: Diaconescu nu va fi candidatul Miscarii Populare

Elena Udrea a declarat că  eliberarea lui Cristian Diconescu din funcţie nu ar trebui să îngrijoreze, în condiţiile în care, în ultima perioadă, mai mulţi consilieri prezidenţiali au avut aceeaşi soartă și a adăugat că ii este greu sa creada ca Diaconescu va candida la prezidentiale.

“Anul acesta au fost mai multe eliberări din funcţie ale consilierilor. Diaconescu nu vine la Mişcarea Populară. Nu a existat nicio discuţie. Plecarea sa nu are legătură cu noi, nu am vorbit despre asta nici acum, nici altă dată. Nu este candidatul Mişcării Populare”, a spus Elena Udrea, într-o intervenţie la Realitatea TV.

Întrebată dacă Diaconescu ar putea fi un candidat la Preşedinţie din partea unei drepte unite, în eventualitatea în care aceasta s-ar contura, Udrea a răspuns: “Mi-e greu să spun acum, nu pentru că Cristian Diaconescu a făcut parte din PSD… Nu acesta ar fi motivul pentru care am ezitări să spun dacă ar putea sau nu să fie, ci faptul că deja sunt foarte mulţi candidaţi ai dreptei, ai partidelor de centru-dreapta. N-am auzit nicio discuţie serioasă despre o candidatură a sa. Sigur, nu e târziu. Putem să mai auzim mulţi politicieni care să vrea să se înscrie în competiţia asta, dar, la acest moment, eu nu am auzit o astfel de discuţie despre o posibilă candidatură la prezidenţiale a domnului Diaconescu.”

 

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22