Şeful Circului către Firea:Prezenţa dvs. dovedeşte că circul românesc are un frumos viitor

Dora Vulcan | 05.10.2017

Directorul Circului din Bucuresti i-a spus miercuri Gabrielei Firea ca prezenta ei la dezvelirea monumentului dedicat Printului Rainier dovedeste ca circul are "un foarte frumos viitor", potrivit Recorder.ro.

SHARE 0

Pe aceeași temă

 

 

 

Primarul General, Gabriela Firea si Printesa Stephanie de Monaco au inaugurat miercuri monumentul dedicat Printului Rainier al III-lea. Statuia este amplasata pe aleea din fata Circului, a fost realizata de sculptorul Ionel Stoicescu si a costat 9,45 milioane lei. 

 

Atmosfera evenimentului, de un suprarealism care aminteşte de filmele lui Dan Piţa, a fost surprinsă magistral de reportajul celor de la Recorder.ro.

 

"Gabriela Firea a dezvelit o statuie care a costat 1.8 milioane de euro. Evenimentul a avut loc în fața Circului Globus, peste gard de Spitalul Colentina, locul ăla de unde, luna trecută, doi neurochirurgi și-au dat demisia că n-aveau ață de cusut", constată jurnaliştii de la Recorder.pe pagina de Facebook a publicaţiei.

 

" În București, pe aleea Circului, s-a inaugurat ieri un monument statuar care îl are în centru pe Prințul Rainier al III-lea de Monaco (trecut la cele veșnice acum 12 ani). Rainier este părintele Festivalului Internațional de Circ de la Monte Carlo, acolo unde și circarii români și-au dat, în vechime, măsura talentului. Drept mulțumire că ne-a chemat ca să-l distrăm, i-am dat prințului și o statuie în fața Circului Globus + un ansamblu de figurine burlești. Preț total: 1.8 milioane de euro. Cumpărător: Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic. Semnătură de primire: Gabriela Firea. Achitat cu banii jos de către veselul popor român. În discursul de dezvelire, Gabriela Firea a recunoscut că n-a fost ieftin, dar, a mai spus ea, dacă ne gândim la ce înseamnă Prințul de Monaco pentru noi, nimic nu este prea scump. La această aserțiune a răspuns scurt un român aflat în treabă pe-acolo: „N-am prea auzit de băiatu’ ăsta în istorie", relatează jurnaliştii de la Recorder. ro.

 

" Dar cel mai frumos moment a fost, totuși, acela în care Stanoevici a rostit această frază demnă de așezat în orice manual de autosabotaj politic: „Prezența dumneavoastră aici, doamnă primar general, ne dovedește o dată-n plus că circul românesc nu are numai un trecut și un prezent, ci și un foarte frumos viitor“. La final s-a strigat „Trăiască Circul!“, iar doamna primar general a spus „Doamne ajută!“.

 

PS: Pentru cei care nu sunt din București sau nu cunosc zona Circului, facem precizarea că evenimentul de ieri a avut loc peste gard de Spitalul Colentina, locul ăla de unde, luna trecută, doi neurochirurgi și-au dat demisia că n-aveau ață de cusut."

 

 

 

 

 

 

foto Recorder.ro

 

Comentarii 0

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22