Seful Oficiului pentru Protectia Martorilor a fost retinut de procurorii anticoruptie

Iulian Popescu | 16.11.2015

Directorul Oficiului Național pentru Protecția Martorilor (ONPM), Adrian Bărăscu, și trei angajate ale instituției au fost reținuți, luni seară, de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, pentru mai multe fapte, printre care și constituire de grup infracțional organizat.

Pe aceeași temă

 

Potrivit unui comunicat de presă al DNA, procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea lui Adrian-Augustin Bărăscu, chestor de poliție, director al ONPM, sub acuzațiile de constituire a unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu, obținere ilegală de fonduri, deturnare de fonduri, fals intelectual, uz de fals și abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, toate în formă continuată, el fiind acuzat și de influențarea declarațiilor.

În același dosar au mai fost reținute Felicia-Violeta Popa, comisar șef în cadrul aceleiași structuri de poliție, acuzată de constituire a unui grup infracțional organizat și complicitate la deturnare de fonduri, în formă continuată, și Andreea-Violeta Liță, psiholog în cadrul ONPM, acuzată de constituire a unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu și complicitate la deturnare de fonduri, în formă continuată.

Procurorii spun că grupul infracțional a fost constituit de Bărăscu, Popa, Liță și alte persoane în perioada septembrie — decembrie 2013, la această grupare aderând și alții, în intervalul 2014 — noiembrie 2015, în scopul săvârșirii infracțiunilor de obținere ilegală de fonduri, deturnare de fonduri, abuz în serviciu și abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

În urma activității infracționale a inculpaților, interesele legale ale martorilor incluși în Program au fost vătămate, Bărăscu și alți membrii ai grupării adoptând comportamente 'șicanatorii' la adresa acestora, spun procurorii.

'În contextul amintit, în perioada 2014 — noiembrie 2015, membrii grupului au acționat, pe de o parte, în vederea supradimensionării cuantumului fondurilor bănești necesare protecției martorilor, iar, pe de altă parte, pentru reducerea cheltuielilor destinate folosului exclusiv al martorilor din Program. De asemenea membrii grupului au acționat și în direcția deturnării sumelor de bani cu destinația mai sus menționată către achiziția directă, de la furnizori preferați, a unor bunuri și servicii destinate înzestrării ONPM, precum și pentru dotarea funcționarilor instituției, fie în scopul achiziționării unor bunuri și servicii inutile ori neperformante', se arată în comunicatul citat.

Potrivit DNA, în perioada 2014 — octombrie 2015, Adrian Bărăscu, în calitate de ordonator terțiar de credite la ONPM, împreună cu alți doi membri ai grupului, care erau împuterniciți ai ordonatorului terțiar de credite, au folosit în mod repetat documente și date inexacte (privind estimarea cheltuielilor viitoare, în cuantum total de 565.850 lei, în anul 2014 și, respectiv, 854.530 lei, în anul 2015), cu privire la cuantumul cheltuielilor destinate protecției martorilor, în sensul supradimensionării acestora.

Aceste demersuri au condus la virarea sumei de 550.850 lei, în anul 2014 și, respectiv a sumei de 660.230 lei, în anul 2015, la articolul bugetar din care ONPM ordonanțează și efectuează plăți pentru protecția martorilor.

De asemenea, Bărăscu și membrii grupului infracțional sunt acuzați că au deturnat, în mod repetat, fonduri alocate protecției martorilor.

'În perioada 2014 — noiembrie 2015, inculpatul Bărăscu Adrian-Augustin, în calitate de director al ONPM și ordonator terțiar de credite, cu ajutorul celorlalți membri ai grupului, printre care și inculpatele Popa Felicia-Violeta și Liță Andreea-Violeta, în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a schimbat destinația sumei de 264.796,8 lei, alocate protecției martorilor, fără respectarea prevederilor legale, pentru înzestrarea sediului ONPM, precum și pentru dotarea funcționarilor din această instituție, în alte scopuri decât cele stabilite prin bugetul de stat', spun procurorii.

Potrivit acestora, o parte din sumele de bani deturnate, în cuantum de 69.684,2 lei, au fost plătite furnizorilor, activitatea infracțională fiind întreruptă de controlul IGPR din 25 septembrie 2015, în urma căruia au fost suspendate procedurile de achiziție directă a unor produse și servicii, în valoare totală de 195.112,76 lei.

Pentru a crea aparența respectării procedurii legale de achiziție directă a unor bunuri și servicii, Bărăscu și o altă persoană au întocmit în fals, prin antedatare, în perioada aprilie — decembrie 2014, șase documente justificative, care au fost înregistrate în evidențele instituției.

De asemenea, la data de 4 august 2015, Adrian Bărăscu a încercat, prin intimidări și amenințări referitoare la continuarea acțiunilor de hărțuire profesională, să îl determine pe un subordonat de-al său să nu mai formuleze sesizări penale și să nu mai dea declarații defavorabile conducerii instituției, acestea petrecându-se cu prilejul unor cercetări penale.

'În perioada 2014 — noiembrie 2015, inculpatul Bărăscu Adrian-Augustin împreună cu alți membri ai grupului și-au îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, în contextul efectuării unor achiziții directe (sisteme de supraveghere video și alarmare) și luării unor măsuri neperformante, din punct de vedere economic, dar și sub aspectul asigurării protecției efective a martorilor, cu consecința prejudicierii, cu suma de 179.778,42 lei, a bugetului destinat protecției martorilor și a vătămării intereselor legale ale martorilor incluși în Program', se mai arată în comunicatul DNA.

Astfel, cinci societăți comerciale au beneficiat de încasări în cuantum total de 179.777,47 lei.

Totodată, șeful ONPM este acuzat, alături de alți membrii ai grupării, că, în perioada decembrie 2009 — mai 2013, și-a încălcat în mod repetat atribuțiile de serviciu, adoptând comportamente 'șicanatorii' la adresa martorilor incluși în Program, acțiuni care au dus la vătămarea drepturilor acestora conferite de includerea în Program.

'În noaptea de 14/15 iunie 2013, inculpata Liță Andreea-Violeta, în calitate de psiholog în cadrul ONPM și desemnată cu evaluarea și asistența psihologică a unui martor protejat nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu, în condițiile în care acesta din urmă i-a adus la cunoștință intenția și motivațiile de a comite un act suicidar (tentativa de suicid a avut loc), fapt ce a cauzat vătămarea drepturilor acelei persoane conferite de includerea în Program', mai spun procurorii.

Cei trei inculpați vor fi prezentați, marți, Curții de Apel București cu propunere de arestare preventivă.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate Departamentului de Informații și Protecție Internă.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22