Şeful Radio România nu poate fi, deocamdată, anchetat. El este internat în spital

E.b. | 21.11.2016

Ovidiu Miculescu, preşedintele director general al Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR), a fost citat pentru a fi audiat luni în dosarul privind achiziţii de servicii de turism, însă nu se poate prezenta pentru că este internat de trei zile la Spitalul "Sfântul Pantelimon” din Capitală.

Pe aceeași temă

 

 

Surse judiciare au declarat că Ovidiu Miculescu a fost citat, săptămâna trecută, să se prezinte luni la Poliţia Română pentru a da declaraţii în dosarul în care 11 membri ai Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune sunt urmăriţi penal pentru abuz în serviciu şi conflict de interese. El ar fi participat la luarea unor decizii în urma cărora au fost încheiate ilegal mai multe contracte privind achiziţii de servicii de turism, conform News.ro

 

Sursele citate nu au putut preciza în ce calitate a fost citat preşedintele director general al SRR.

 

Ovidiu Miculescu nu va putea fi audiat luni, întrucât acesta este internat de trei zile la Spitalul „Sfântul Pantelimon” din Capitală.

 

Managerul Spitalului "Sfântul Pantelimon”, Gheorghe Popescu, a declarat că Ovidiu Miculescu este internat de la sfârşitul săptămânii trecute, starea acestuia fiind "destul de gravă”. Gheorghe Popescu a precizat că nu poate da alte date medicale despre Ovidiu Miculescu, transmite News.ro.

 

Oficiali ai Parchetului Judecătoriei Sectorului 1 au declarat că luni au fost citate pentru a fi audiate toate persoanele vizate în acest dosar. 

 

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 a anunţat, în 17 noiembrie, că a început urmărirea penală faţă de 11 membri ai Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune, printre care Mirela Fugaru, Stejărel Olaru, Demeter Andras Istvan, Mihai Voicu şi Doina Moşneag, pentru abuz în serviciu şi conflict de interese.

 

"Din probatoriul administrat în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că în perioada iulie 2011 - ianuarie 2014 aceştia ar fi participat la luarea unor decizii în cadrul şedinţelor Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune în urma cărora au fost încheiate mai multe contracte de prestări servicii, în baza cărora aceştia au obţinut în mod ilegal foloase patrimoniale în cuantum total de aproximativ 400.000 lei", au arătat procurorii.

Cei 11 membri ai Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune sunt acuzaţi că fi participat la luarea unor decizii în urma cărora au fost încheiate ilegal mai multe contracte privind achiziţii de servicii de turism.

Anchetatorii au făcut în 17 noiembrie percheziţii la Societatea Română de Radiodifuziune şi la sediul şi un punct de lucru al firmei de turism Europoint.

 

Radio România arăta atunci că a pus la dispoziţia reprezentanţilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti toată documentaţia solicitată.

Preşedinte al Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune este Ovidiu Miculescu, iar membri sunt Maria Ţoghină,  Mirela Ioana Fugaru, Ruxandra Săraru, Radu F. Alexandru, Alexandru Ducu Bertzi, Andras Istvan Demeter, Ana Florea, Alina Stanciu, Alexandra Dumitraşcu, Nicoleta Viorica Balaci, Adrian Doroş şi Alexandru Muraru

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22