Pe aceeași temă
Senatul a adoptat tacit, marţi, o iniţiativă legislativă care prevede ca ziua de 30 noiembrie, în care este sărbătorit Sfântul Andrei, să fie declarata zi de sărbătoare legală, în care nu se lucrează.
Propunerea legislativa a fost iniţiată de deputatul Mircia Giurgiu şi de senatorii Emilian Francu şi Liviu Titus Pasca. Camera Deputaţilor este forul decizional în acest caz, informează Mediafax.
Semnatarii proiectului arată, în expunerea de motive, ca declararea zilei de 30 noiembrie ca sărbătoare legala ar fi un act firesc de celebrare a celui care, în calitate de apostol, "a înnobilat fiinţa naţională a românilor", acesta formând în Dobrogea primele comunităţi creştine şi fiind considerat de Biserica Ortodoxa Română patronul spiritual al românilor.
Cei trei parlamentari precizează ca în ţară există în acest moment unsprezece zile libere consacrate prin lege în afara sărbătorilor de duminică - 1-2 ianuarie, 25-26 decembrie, 1 mai, Adormirea Maicii Domnului, prima si a doua zi de Pasti, 1 Decembrie, prima si a doua zi de Rusalii. Ei subliniază că România se numără printre ţările cu cele mai puţine zile declarate legal nelucrătoare.
Comisia sesizată în fond cu această propunere legislativă, Comisia pentru muncă, a întocmit un raport de respingere a iniţiativei, majoritatea membrilor comisiei apreciind că diminuarea zilelor lucrătoare dintr-un an calendaristic ar determina presiuni asupra bugetului de stat.
Termenul de adoptare tacită a acestui proiect a fost miercuri, 23 noiembrie.
La Parlament se află în circuitul legislativ mai multe iniţiative privind declararea zilei de 30 noiembrie, în care este sărbătorit Sfântul Apostol Andrei, ca zi de sărbătoare legală, nelucrătoare.