Pe aceeași temă
Deşi comisia pentru transporturi din Senat a întocmit rapoarte de respingere pentru Autostrada Braşov-Bacău şi Autostrada Nordului (Vama Petea-Suceava), Senatul le-a respins, scrie Mediafax.
Astfel, Senatul a adoptat propunerea legislativă privind aprobarea obiectivului de investiţii Autostrada Braşov-Bacău, în unanimitate, cu 74 de voturi „pentru”, termenul de execuţie fiind de cinci ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi. De asemenea, Senatul a adoptată de senatori, cu 72 de voturi „pentru” şi o abţinere şi propunerea legislativă pentru aprobarea obiectivului de investiţii „Autostrada Nordului”.
„Prezenta lege aprobă execuţia obiectivului de investiţii Autostrada Vama Petea-Satu Mare-Baia Mare-Dej-Bistriţa-Vatra Dornei-Suceava, denumită în continuare Autostrada Nordului”, se arată în proiectul legislativ. Iniţiativa depusă de parlamentarii din toate partidele politice, prevede că termenul de execuţie a obiectivului de investiţii Autostrada Nordului este de patru ani de la data în vigoare a prezentei legi. Senatul a adoptat, miercuri, proiectul legislativ al PMP pentru aprobarea obiectivului de investiţii Autostrada Bucureşti-Braşov.
Toate partidele politice au susţinut iniţiativa, în ciuda raportului Comisiei pentru transporturi, care a întocmit un raport de respingere al proiectului de lege. Propunerea legislativă pentru aprobarea obiectivului de investiţii Autostrada Bucureşti - Braşov a fost adoptată de senatori cu 81 de voturi „împotrivă” şi două voturi „împotrivă”.
Senatorii au respins, de asemenea, raportul de respingere al Comisiei pentru transporturi şi infrastructură. Iniţiativa prevede că „în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, la propunerea Ministerului Transporturilor, Guvernul este obligat să înfiinţeze o societate pe acţiuni potrivit prevederilor Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificprile şi completările ulterioare, cu personalitate juridică, de interes strategic naţional, cu obiect de activitate proiectarea şi construirea obiectivului de investiţii Autostrada Bucureşti-Braşov şi denumită Compania Naţională pentru Construirea Autostrăzii Bucureşti-Braşov S.A”. Termenul de execuţie a obiectivului de investiţii Autostrada Bucureşti-Braşov este de trei ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi.