Senatorul american John McCain: Criza din Ucraina se extinde în Republica Moldova. Preşedintele Obama nu apreciază importanţa rolului de conducere al Statelor Unite pe plan global

D.g. | 23.04.2014

Pe aceeași temă

Senatorul republican american John McCain a criticat din nou reacţia Administraţiei Barack Obama faţă de acţiunile Rusiei în Ucraina, avertizând că există riscul răspândirii crizei ucrainene în Republica Moldova şi în ţările baltice, informeaza Mediafax.

Într-un interviu acordat MSNBC, McCain a denunţat atitudinea "ezitantă" a preşedintelui Barack Obama.

"În opinia mea, preşedintele Obama nu apreciază importanţa rolului de conducere al Statelor Unite pe plan global. Nu apreciază faptul că suntem o naţiune excepţională", a spus senatorul republican de Arizona.

"Rolul de conducere nu înseamnă că americanii trebuie să lupte în toate războaiele. Înseamnă asigurarea păcii prin exercitarea puterii, ajutarea popoarelor care luptă pentru libertate", a continuat McCain, sugerând oferirea de armament poporului ucrainean, ajutarea Ucrainei în parcursul integrării europene şi oferirea de credite prin intermediul Fondului Monetar Internaţional.

"Problemele din Ucraina se răspândesc în ţările vecine, în Republica Moldova şi în statele baltice", a atras atenţia McCain, descriind situaţia, după o vizită în regiune, ca fiind "incertă".

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22