Senatorul Banias, acuzat de percepere ilegala de taxe pentru vamuirea marfurilor in porturile Constanta

Fara Autor | 03.04.2012

Pe aceeași temă

 

Procurorii anticoruptie i-au trimis în judecată pe senatorul Mircea Marius Banias, Eugen Bogatu – director în cadrul Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Constanţa (CNAPC) şi Laurenţiu Mironescu, fost secretar de stat în Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI), alaturi de alte 36 de persoane catalogate ca "membri ai unui grup infracţional care controla activităţile de import-export din cadrul Direcţiei Regionale Vamale Constanţa" fiindca percepeau taxe pentru vămuirea mărfurilor, indiferent dacă intrau în ţară legal sau nelegal.
 
Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) arata ca in cadrul reţelei a fost creat un mecanism bine stabilit de colectare şi redistribuire a banilor prin şpăgi. Sumele de bani erau cerute cu o frecvenţă zilnică şi erau cuprinse între 250 USD şi 13.000 USD pentru fiecare transport vamal.
 
Potrivit rechizitoriului procurorilor DNA, in perioada mai 2010 - martie 2011, la nivelul instituţiilor vamale şi portuare din Municipiul Constanţa s-a constituit un grup infracţional organizat având ca scop controlul activităţilor de import - export de mărfuri, prin birourile vamale de pe raza Direcţiei Regionale de Accize şi Operaţiuni Vamale (D.R.A.O.V.) Constanţa, potrivit EVZ.ro.
 
Astfel, crearea unei reţele de taxare ilicită a containerelor cu mărfuri introduse în ţară prin punctele vamale a permis introducerea în ţară de mărfuri contrafăcute, mărfuri interzise la import, mărfuri ce nu sunt însoţite de avizele sau autorizaţiile necesare, mărfuri de altă natură sau în alte cantităţi decât cele declarate în vamă, falsificarea sistematică a documentelor de achiziţie externă a mărfurilor (în scopul diminuării bazei de taxare vamală a acestora), mărfuri flagrant subevaluate, mărfuri provenind de la societăţi comerciale ori din ţări ce necesită taxarea anti-dumping, fără perceperea acestor taxe.
 
În cadrul reţelei cu un mecanism bine stabilit de colectare şi redistribuire a banilor, erau percepute sume de bani ilicite, inclusiv pentru deblocarea din vamă a mărfurilor introduse licit în România care, în caz contrar, erau amânate de la controlul vamal.
Sumele de bani erau cerute cu o frecvenţă zilnică, în cuantum cuprins între 250 USD şi 13.000 USD pentru fiecare transport.
 
Infracţiunile ce intră în mijloacele de acţiune ale grupului infracţional organizat sunt: darea şi luarea de mită, traficul de influenţă, evaziunea fiscală, contrabanda, falsul în înscrisuri sub semnătură privată, falsul material în înscrisuri oficiale, falsul intelectual, uzul de fals, folosirea de documente falsificate la autoritatea vamală, infracţiuni contra drepturilor de marcă industrială înregistrată.
 
În intervalul mai 2010 – mai 2011, în calitate de comisionar vamal, asociat la S.C. Container Clearance Services SRL Constanţa, inculpatul Tudoran Dragoş-Iulian, la cererea unor lucrători vamali printre care Olteanu Claudiu-Constantin, Milea Adrian ş.a., a pretins şi primit, în numele acestora, diverse sume de bani de la mai mulţi intermediari vamali (Ahmad El Haj, Akram Naser Abdel Rahman Bani Mustafa, Mohamad Rouchdi, Catargiu Laurenţiu, Ali Amer), sume de bani ce au fost ulterior împărţite cu lucrătorii vamali, precum şi cu conducerea grupului infracţional din care făcea parte, astfel încât lucrătorii vamali implicaţi să permită, în mod fraudulos, accesul în ţară a unor containere importate, sau să permită accesul lor în ţară a unor containere blocate în vamă fără vreun temei legal plauzibil.
 
Intermediarii vamali membrii ai grupului preluau operaţiunile de import ale clienţilor, le refăceau documentele de origine ale mărfurilor, impunând ca importator fictiv o firmă fantomă, raportau comisionarilor vamali şi vameşilor situaţiile neconforme legii, pentru a permite stabilirea mitei, conform mercurialelor nescrise ale grupului, negociau mita şi, în final, o plăteau, uneori prin intermediul comisionarului vamal, iar alteori, direct lucrătorului vamal.
 
Spre exemplu, în intervalul octombrie 2010 – februarie 2011, inculpatul Mohamad Rouchdi, intermediar vamal, a promis, a oferit sau, după caz, a dat diverse sume de bani comisionarului vamal Tudoran Dragoş Iulian pentru ca acesta să remită respectivele sume lucrătorilor vamali de la Biroul Vamal Constanţa Sud Agigea, precum şi conducerii grupului infracţional constituit în cauză, astfel încât să fie introduse în ţară, în mod ilegal, containere cu mărfuri sau să fie deblocate mărfuri ce stăteau blocate fără vreun temei legal plauzibil.
 
În acelaşi scop, în perioada 2010 – 2011, inculpatul Zhang Quing, intermediar vamal, a promis, a oferit sau, după caz, a dat diverse sume de bani comisionarului vamal Iordănescu Marian-Ionuţ pentru ca acesta să remită respectivele sume lucrătorilor vamali de la Biroul Vamal Constanţa Sud Agigea, precum şi conducerii grupului infracţional constituit în cauză.
 
De asemenea, inculpatul Mohamad Rouchdi a plătit lucrătorilor vamali, în mod direct, de 560 de ori, diferite sume de bani, în medie 2.000 USD pentru un transport, în scopul menţionat mai sus.
 
În perioada septembrie 2010 – mai 2011, inculpatul Ali Amer, intermediar vamal şi om de afaceri, a plătit lucrătorilor vamali de la Biroul Vamal Constanţa Sud Agigea, de 285 de ori (reprezentând tot atâtea acte materiale) sume de bani pentru obţinerea liberului de vamă în cazul containerelor importate de anumite firme pe care de numea „clienţii săi”. Sumele variau între 250 de USD şi 13.000 USD.
 
Inculpatul Bogatu Eugen, director al Direcţiei Domenii Portuar, era, alături de inculpatul Pilcă Aurelian Cătălin, administrator al SC Container Clearance Service SRL Constanţa, unul dintre conducătorii grupului.
 
Concret, inculpatul Bogatu Eugen s-a implicat în activitatea de colectare a sumelor de bani prin intermediul comisionarilor vamali Tudoran Dragoş Iulian şi Ţiripan Valentin şi a intervenit la Durbac Liviu, şef al Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea, pentru ca acesta să facă demersuri în sensul rezolvării problemelor juridice ale unei societăţi comerciale care, în perioada octombrie 2010 – martie 2011, a efectuat operaţiuni ilicite de import de mărfuri subevaluate prin Biroul Vamal Constanţa Sud Agigea.
 
De asemenea, în perioada septembrie-octombrie 2010, inculpatul Bogatu Eugen a ordonat blocarea completă a tuturor mărfurilor importate prin Biroul Vamal Constanţa Sud Agigea pentru a-i determina pe intermediarii vamali Dodu Marin şi Akram Nasser Abdel Rahman Bani Mustafa să îşi achite „taxele” către membrii grupului infracţional, iar ulterior a primit prin intermediul lui Budăi Sorin şi Tudoran Dragoş Iulian suma de 4.000 USD precum şi o altă sumă de bani nedeterminată, reprezentând datoriile acumulate de intermediarul vamal Akram Naser Abdel Rahman Bani Mustafa, faţă de grupul infracţional organizat, incluzând şi mita cuvenită lucrătorilor vamali de la Biroul Vamal Constanţa Sud Agigea pentru serviciile aduse.
 
În perioada 2010-2011, inculpaţii Cadîr Sunai, director al D.R.A.O.V. Constanţa, Durbac Liviu, şef al Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea, Bratu Liviu Costel, în calitate de adjunct al şefului Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea, au aderat şi sprijinit grupul infracţional organizat.
 
La rândul său, inculpatul Olteanu Claudiu-Constantin, adjunct al şefului Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea, atât singur, cât şi împreună cu unii dintre subordonaţii săi cum ar fi Milea Adrian, prin intermediul comisionarului Tudoran Dragoş Iulian, a pretins diverse sume de bani de la mai mulţi intermediari vamali şi importatori, printre care Ahmad El Haj, Akram Nasser Abdel Rahman Bani Mustafa, Mohamad Rouchdi, Culea Mihai şi Catargiu Laurenţiu. Banii au fost pretinşi atât pentru a permite intrarea în ţară, în mod ilegal, a unor containere cu mărfuri din import, cât şi pentru a permite accesul în ţară a altor mărfuri introduse licit, în loc să fie blocate în vamă fără vreun temei legal plauzibil. 
 
De asemenea, în schimbul unor sume de bani provenind de la comisionarii vamali Tudoran Dragoş Iulian, Ţiripan Valentin şi Budăi Sorin, Olteanu Claudiu Constantin a pus la dispoziţia membrilor grupului informaţiile necesare desfăşurării activităţilor ilegale la nivelul Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea.
 
Didilescu Ioan-Dan, inspector vamal în cadrul D.J.A.O.V. Constanţa, a pretins de la Iordănescu Marian-Ionuţ, comisionar vamal în cadrul S.C. Marinco S.R.L., diverse sume de bani în scopurile menţionate mai sus.
 
În lunile iunie şi septembrie 2010, inculpatul Pătraşcu Adrian Sorin, ofiţer de poliţie, comandant adjunct al „Grupului de nave” Constanţa din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (I.G.P.F.), a pus la dispoziţia inculpatului Guo Ning, comerciant chinez, informaţii confidenţiale deţinute în virtutea atribuţiilor de serviciu şi de natură să îi protejeze activitatea infracţională. În schimb, acesta a primit mărfuri importate din China pentru o altă persoană.
 
La data de 16 februarie 2011, inculpatul Scrioşteanu Ionuţ Marius, şef al Biroului Vamal Slobozia, a primit de la Tudoran Dragoş-Iulian suma de 5.700 USD, colectată de la un client al S.C. Container Clearance Services S.R.L. Constanţa, pentru a încheia în mod ilegal 6 operaţiuni de tranzit vamal la Biroul Vamal Slobozia.
 
În perioada 2010-2011, comisionarii vamali Pilcă Aurelian Cătălin, Tudoran Dragoş Iulian, Ţiripan Valentin (personal sau împreună cu Ciobanu Mihai, intermediar vamal), Budăi Sorin, Iordănescu Marian-Ionuţ şi Păun Corneliu au avut rolul de a intermedia activitatea de dare şi luare de mită între funcţionarii publici cu atribuţii de control din cadrul Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea şi beneficiarii importurilor ilegale (Catargiu Laurenţiu, Dodu Marin, Ali Amer, Zhang Quing, Mohamad Rouchdi)
 
La data de 22 octombrie 2010, inculpatul Banias Mircea Marius, senator al României, a pretins şi a primit de la coinculpatul Bogatu Eugen, la vremea respectivă director al Direcţiei Domenii Portuare, din cadrul Companiei Naţionale Administrarea Porturilor Maritime Constanţa S.A mai multe produse provenind din mărfurile confiscate şi aflate în gestiunea Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea, pretinzând că ar avea influenţă asupra unor funcţionari publici, astfel încât să îi determine să facă sau, după caz, să nu facă, acte ce intră în atribuţiile de serviciu ale acestora, în sensul susţinerii intereselor grupului. Bunurile respective au fost puse la dispoziţia lui Banias Mircea prin intermediul inculpaţilor Tudoran Dragoş-Iulian (comisionar vamal) şi Tudoran Horia-Dan, fratele acestuia, lucrător vamal în cadrul Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea, responsabil de confiscările vamale.
 
La data de 3 iunie 2010, în calitate de preşedinte al organizaţiei municipale Constanţa a unui partid politic, inculpatul Mironescu Laurenţiu i-a cerut inculpatului Pilcă Aurelian Cătălin suma de 8.000 lei pentru câştigarea alegerilor interne la nivelul organizaţiei. Inculpatul Pilcă Aurelian-Cătălin i-a promis că îi va da suma de bani cerută. La data de 5 iunie 2010, cu ocazia alegerilor interne desfăşurate la organizaţia municipală Constanţa a acelui partid, inculpatul Mironescu Laurenţiu a fost ales prim-vicepreşedinte al organizaţiei. În schimbul sumei de bani, Mironescu Laurenţiu a promis să îşi folosească influenţa politică pe care pretindea că ar avea-o asupra ministrului Transporturilor, pentru ca inculpatul Pilcă Aurelian-Cătălin să fie numit director în cadrul Companiei Naţionale Administrarea Porturilor Maritime Constanţa S.A., ulterior acesta urmând să lase locul unei persoane alese de inculpatul Pilcă Aurelian-Cătălin şi de ceilalţi membri ai grupului infracţional. În pofida acestei promisiuni, Pilcă Aurelian-Cătălin nu a ocupat funcţia respectivă.
 
Procurorii au instituit sechestru asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor: Ţiripan Valentin, Tudoran Dragoş Iulian, Scrioşteanu Ionuţ, Roşculeţ Valentin, Pilcă Aurelian, Păun Lucian, Olteanu Claudiu, Mohamad Rouchdi, Mironescu Laurenţiu, El Haj Ahmad, Culea Mihai, Ciobanu Mihai, Budăi Sorin, Bogatu Eugen, Ali Amer, Akram Nasser Abdel Rahman Bani Mustafa. 
 
La data de 25 mai 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis cererea procurorilor anticorupţie şi a dispus arestarea preventivă pe un termen de 29 de zile a unui număr 28 de inculpaţi: Mironescu Laurenţiu, Bogatu Eugen, Durbac Liviu Adrian, Olteanu Claudiu-Constantin, Milea Adrian, Roşculeţ Valentin, Didilescu Ioan-Dan, Pătraşcu Adrian Sorin, Scrioşteanu Ionuţ-Marius, Tudoran Horia-Dan, Budăi Sorin, Catargiu Laurenţiu, Culea Mihai, Iordănescu Marian-Ionuţ, Păun Corneliu, Tudoran Dragoş-Iulian, Pilcă Aurelian-Cătălin, Ţiripan Valentin, Ciobanu Mihai, Dodu Marin, Ali Amer, Akram Nasser Abdel Rahman Bani Mustafa, Mohamad Rouchdi, Zhang Qing, Păun Lucian, Cadîr Sunai, Guo Ning. Pe numele inculpatului El Haj Ahmad instanţa a emis mandat de arestare preventivă în lipsă.
 
După prelungiri succesive ale măsurii arestării preventive, aceasta a fost înlocuită cu măsura obligării inculpaţilor de a nu părăsi ţara.
Procurorii au beneficiat de sprijinul ofiţerilor Serviciului Român de Informaţii şi al lucrătorilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră.
 
Dosarul a fost înaintat spre judecare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
 
TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22