Senatorul Sorin Ilieşiu, INLOCUIT de PNL din Comisia de cultură dupa ce a cerut INLOCUIREA lui Antonescu de la sefia partidului

Fara Autor | 18.02.2014

Pe aceeași temă

Senatorul PNL Sorin Ilieşiu a fost înlocuit, marţi, din funcţia de secretar al Comisiei pentru cultură, la propunerea liderului senatorilor PNL, Puiu Haşotti, cu senatorul liberal Varujan Vosganian, potrivit Mediafax.

Antonescu a declarat ca isi va pune mandatul pe masa, azi fiind convocat Biroul Politic.

Propunerea lui Haşotti a întrunit, în plenul Senatului, 90 de voturi "pentru", patru voturi "împotrivă" şi şase abţineri. Ilieşiu va activa în continuare, potrivit solicitării liderului său de grup, în cadrul Comisiei românilor de pretutindeni.

UPDATE: "Organizația Județeană PNL Sibiu se delimitează de declarațiile domnului Ilieșiu. PNL Sibiu este alături de domnul președinte și domnul prim-vicepreședinte", a spus seful organizatiei PNL Sibiu, Mircea Cazan.

Senatorul PNL Sorin Ilieșiu susţine schimbarea din funcţia de preşedinte al PNL a lui Crin Antonescu, susţinându-l pentru această poziţie pe fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, care să fie candidat la prezidenţiale sau candidat pentru funcţia de premier din partea USL.

Ilieşiu a declarat luni pentru MEDIAFAX că a făcut propunerea înlocurii lui Antonescu cu Tăriceanu în şedinţa de grup a senatorilor PNL, însă nu a discutat anterior cu fostul premier.

"Motivul esenţial este faptul că de peste o săptămână România se află în criză politică datorată lipsei de dorinţă pentru un dialog constructiv şi cred că este momentul ca acest blocaj politic să se termine şi să intrăm în normal. (...) Ceea ce am propus eu este ca USL să funcţioneze în continuare aşa cum a funcţionat până acum, inclusiv la alegerile europarlamentare, inclusiv la alegerile prezidenţiale, când PNL poate să aibă candidatul pentru preşedinţia României sau candidatul pentru viitorul prim-ministru, în persoana domnului Tăriceanu", a susţinut Ilieşiu.

Senatorul PNL Sorin Ilieșiu propune, într-o scrisoare deschisă adresată membrilor de partid, ca președintele partidului Crin Antonescu să facă un pas înapoi, iar încrederea să îi fie acordată lui Călin Popescu Tăriceanu, informeaza Agerpres.

"Propun organizarea urgentă a unui congres extraordinar al Partidului Național Liberal care să decidă rămânerea partidului nostru la guvernare și participarea acestuia în cadrul Uniunii Social Liberale atât la alegerile europarlamentare, cât și la cele prezidențiale, astfel încât viitorul președinte al României sau viitorul prim-ministru să fie dat de Partidul Național Liberal. Cred că acestea vor deveni posibile doar dacă domnul Crin Antonescu va face un pas înapoi și doar dacă îi vom acorda încrederea noastră domnului Călin Popescu Tăriceanu, cel care a fost Prim-Ministru al României în perioada de maximă bunăstare a românilor din ultimii 70 de ani. Am convingerea că Uniunea Social-Liberală reprezintă singura soluție pentru România în următorii ani", se arată în scrisoarea deschisă a senatorului PNL de Sibiu, remisă marți AGERPRES.

"Suntem un partid național și nu avem voie să punem între paranteze interesul național. Ar fi păcat să-l sacrificăm din cauza unor ambiții minore. Nu avem dreptul să împiedicăm mersul ascendent al României și bunăstarea românilor, din cauza indisponibilității pentru un dialog constructiv în cadrul USL astfel încât România să iasă din actuala criză politică, artificial creată. Pe bună dreptate, cei care și-au pus încrederea în noi s-au săturat de scandalul politic interminabil în care ne complacem. Din respect față de electoratul care a votat Uniunea Social-Liberală în proporție atât de mare, trebuie să punem punct acestui mod de a face politică", se arată în scrisoarea lui Ilieșiu.

 

Antonescu: Imi pun mandatul pe masa

 

La randul sau, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că îşi va pune funcţia "pe masa" conducerii partidului, marţi, când are loc şedinţa BPN al partidului, el arătând că totdeauna, simbolic, mandatul său a fost "pe masă", informeaza Mediafax.

Liderul PNL a declarat, într-o emisiune a postului B1 Tv, că îşi va pune marţi funcţia de preşedinte al PNL "pe masă, din nou, a câta oară", iar cu acest prilej se va clarifica poziţia PNL în ceea ce priveşte negocierile din USL şi situaţia guvernării.

Antonescu a fost întrebat dacă personal crede că membrii PNL ar fi dispuşi să se retragă din funcţiile publice şi să accepte ieşirea de la guvernare.

"Eu am convingerea că un număr copleşitor dintre liderii naţionali ai PNL (...) au această putere. Pe ce îmi bazez această afirmaţie? Pe faptul că au mai făcut-o", a răspuns liderul PNL.

El a precizat că au fost cazuri în care au plecat "vreo cinci oameni" şi este posibil şi în prezent să fie "vreo cinci oameni" care pleacă din PNL pentru a rămâne la guvernare, "dar nu mai mulţi".

"Există o presiune extraordinară în acest moment, o presiune din partea PSD şi a Guvernului în ansamblu, asupra acestui PNL. Sunt presiuni la care acest PNL va rezista şi va ieşi întărit, pentru că aşa a rezistat în toată această perioadă", a mai afirmat Antonescu

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22