Pe aceeași temă
”Nu va trece. Nu va fi cvorum. Votul va fi amânat până după alegerile prezidențiale.”, a declarat Laszlo Attila, la România TV.
Potrivit programului aprobat de conducerea Parlamentului, votul pentru învestirea Guvernului Orban urmează să fie dat luni, de la ora 14:00, în plen reunit.
PNL a semnat acorduri politice cu mai multe partide, printre care și cu UDMR.
UDMR a pus o serie de condiții pentru a susține Guvernul PNL, acestea fiind trecute în acordul politic care va fi semnat luni. Printre ele se numără elaborarea bugetului pe anul viitor până în 15 decembrie, 6% din PIB pentru educație sau neadoptarea de legi prin OUG.
***
Premierul desemnat Ludovic Orban a afirmat că peste 233 de parlamentari s-au arătat dispuși să semneze învestirea Guvernului. El a precizat însă că va continua negocierile, pentru a se asigura că va avea majoritate chiar dacă vor exista parlamentari absenți.
„Am încredere că vom avea majoritate luni la învestirea Guvernului în plen. Astăzi, dacă toți parlamentarii cu care am stabilit și ne-au confirmat faptul că votează învestirea Guvernului, avem peste 233 de voturi. Vrem să convingem în continuare pentru a preveni eventualele absențe sau dezertări cum au mai apărut în alte situații”, a spus Ludovic Orban, în Parlament.
El a susținut că va purta negocieri până luni, inclusiv în timpul votului de învestire.
„Cu siguranță vom avea discuții până luni la ora 14:00 și probabil și în timpul votului. Vom avea discuții cu partenerii noștri cărora le mulțumesc pentru sprijinul acordat și mai ales pentru mobilizarea exemplară. Vpom continua discuțiile cu toți ceilalți parlamentari care nu au susținut până în prezent în comisii sau în activitate Guvernul pentru a-i convinge că România are nevoie de un Guvern competent și legitim”, a subliniat Orban.