Senatorul Valer Marian, cel care il acuza pe Liviu Dragnea ca a fraudat referendumul, a demisionat din magistratura in august 1990 acuzind modul defectuos de anchetare a evenimentelor din decembrie 1989

Fara Autor | 16.07.2013

Pe aceeași temă

Senatorul Valer Marian, cel care il acuza pe Liviu Dragnea ca a fraudat referendumul, a demisionat din magistratura in august 1990 acuzind modul defectuos de anchetare a evenimentelor din decembrie 1989

Revista Expres a publicat pe 28 august 1990 o scrisoare a fostului membru PSD, in care acesta isi anunta demisia.

 


Printre motivele invocate de Valer Marian se afla modul defectuos de organizare şi desfăşurare a cercetărilor şi proceselor penale privind evenimentele din cursul lunii decembrie 1989.

Fostul procuror acuza in scrisoarea de demisie lipsa de cooperare şi obstrucţiile făcute în acest sens de către organele şi instituţiile asupra cărora planează dubii.
E vorba de SRI, poliţie, USLA, agenţia TAROM, dar şi unele cadre ale armatei.

De asemenea, Valer Marian se arata dezamagit de „profanarea instituţiilor reprezentative ale ţării (Senat şi Camera Deputaţilor) prin accederea în acestea a unor persoane corupte, carieriste, oportuniste, oculte şi obscure, condamnate sau cercetate penal, foste cadre active sau colaboratori ai organelor ceauşiste de represiune (miliţie şi securitate)”.

In scrisoarea de demisie publicata de Expres in 28 august 1990, Valer Marian acuza faptul ca atit presedintia cit si guvernul au  acceptat, in 14 si 15 iunie 1990, „substituirea de către alte persoane a organelor în drept, cu atribuţii de a legitima, reţine şi percheziţiona şi nerespectarea dispoziţiilor procedurale privind măsurile de reţinere şi arestare preventivă faţă de unele persoane reţinute în perioada respectivă”.
Nemultumirea actualului senator PSD se referea si la „existenţa unor date şi indicii că în evenimentele de la Sibiu din decembrie 1989, soldate cu 96 de morţi şi aproape 300 de răniţi au fost implicate persoane care deţin funcţii de conducere în actualul regim politic din România precum şi agenţi străini”
.    

Senatorul exclus recent din PSD a depus o sesizare la DNA în care a povestit că a participat la ședințe în care Liviu Dragnea îi învăța pe membrii USL să fraudeze referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu prin raportarea unui număr mai mare de votanți.
 

CITITI SI Senatorul Valer Marian la DNA: Dragnea m-a sfătuit să FRAUDEZ referendumul din 2012

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22