Senatul a avizat inceperea urmaririi penale a lui Serban Mihailescu

Fara Autor | 10.06.2009

Pe aceeași temă

Senatorii au decis miercuri prin vot secret sa isi dea avizul in privinta inceperii urmaririi penale a senatorului PSD Serban Mihailescu. Din 108 senatori prezenti, in favoarea cererii Parchetului au votat 77 de senatori, 29 impotriva iar 2 voturi au fost anulate.  PD-L si PNL au declarat foarte clar ca vor vota pentru inceperea urmaririi penale, in schimb UDMR nu si-a precizat public punctul de vedere iar PSD a anuntat ca "nu va obstructiona justitia".

Senatorul Serban Mihailescu nu a fost prezent la sedinta Senatului. Prin dispozitia de miercuri, el va fi pus la dispozitia anchetatorilor si va putea fi trimis in judecata.

Plenul a trebuit sa decida daca da curs cererii trimise de procurorul general in iulie 2008, Laura Codruta Kovesi, care a solicitat atunci avizul senatorilor pentru inceperea urmaririi penale a fostului secretar general al guvernului Nastase, acuzat de fapte de coruptie intr-un dosar al DNA.

Senatul a amanat de mai multe ori luarea unei decizii, de la inceputul actualei legislaturi, unul dintre motive fiind starea de sanatate a lui Serban Mihailescu.

Nici Comisia juridica din Senat nu a facut nicio recomandare plenului, deoarece votul membrilor sai a fost de 4 la 4 in favoarea si impotriva urmaririi penale, iar o hotarare pro sau contra avea nevoie de minimum 6 voturi.

"N-am putut sa-mi sustin vinovatia in fata comisiei", a spus Mihailescu, contactat telefonic de Antena 3. Senatorul a adaugat ca va contesta procedura la Biroul Permanent al Senatului si ca nu este deloc ingrijorat in legatura cu ce i se poate intampla.

DNA a cerut avizul Senatului pentru inceperea urmaririi penale a senatorului PSD Serban Mihailescu pentru infractiunea de primire de foloase necuvenite si nerespectarea regimului armelor si munitiilor.

Dosarul a fost deschis in urma denuntului facut de fostul consilier al lui Mihailescu, Fanel Pavalache. Cel din urma a fost arestat in 2002, in primul mare dosar de coruptie si a fost condamnat la sase ani de inchisoare, in 2004, fiind eliberat conditionat in iunie anul trecut.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22