Senatul modifica OUG 4/2016 privind plagiatele. Votul final, martea viitoare

Vlad Toma | 26.04.2016

Comisia de invatamant a Senatului a modificat in totalitate ordonanta de guvern 4/2016 privind plagiatele, aceasta intrand astazi pe ordinea de zi a sedintei de plen. Votarea modificarilor a fost in cele din urma amanata pentru martea viitoare, din lipsa de cvorum, anunta Hotnews.

Pe aceeași temă

 

Conform sursei citate, pentru ca proiectul sa intre pe ordinea de zi a fost nevoie de suplimentarea acesteia, intrucat raportul intocmit de comisie nu era redactat inca.

 

Ordonanta de urgenta și Hotărârea de Guvern ce ar trebui sa rezolve situația plagiatelor au fost publicate in 10 martie în Monitorul Oficial. OUG prevedea faptul că "diploma de doctor inceteaza sa mai produca efecte juridice din momentul comunicarii dispozitiei de retragere a titlului".

 

Potrivit Hotărârii de Guvern, orice persoană fizică sau juridică poate sesiza în scris Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) cu privire la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existența plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat, indiferent de data susținerii acesteia și indiferent de data acordării titlului de doctor.

 

În termen de 45 de zile, CNATDCU trebuie să se pronunțe cu privire la această sesizare. Decizia CNATDCU poate fi contestată în termen de 10 zile, Consiliul având alte 10 zile pentru analiza acesteia.

 

Deciziile CNATDCU vor deveni obligatorii pentru ministru, care va trebui să emită ordinul de retragere a titlului și eventualele sancțiuni pentru școlile doctorale. Având în vedere responsabilitatea școlii doctorale în acordarea titlului de doctor, în perioada de analiză a sesizării, CNATDCU va cere și o decizie a instituției organizatoare de studii universitare de doctorat, cu privire la obiectul acesteia.

 

Astfel, procedura privind retragerea titlurilor de doctor se va întinde pe durata a maxim 2 luni și 5 zile. 

 

În cazul în care CNATDCU constată nereguli, propune Ministrului aplicarea următoarelor sancțiuni, în funcție de gravitatea situației:

Ø Retragerea calității de conducător de doctorat

Ø Retragerea titlului de doctor

Ø Retragerea acreditării școlii doctorale

 
OUG stabileștecă diploma de doctor încetează să mai producă efecte juridice din momentul comunicării dispoziției de retragere a titlului.


 
2.    În ceea ce privește caracterul public al tezei de doctorat, Hotărârea de Guvern stabilește că susţinerea publică a tezei de doctorat poate avea loc numai după parcurgerea următoarelor etape:

Ø Doctorandul predă teza în format electronic și, după caz, în format printat la secretariatul școlii doctorale;

Ø Școala doctorală realizează analiza de similitudini utilizând un program recunoscut de CNATDCU; acesta poate solicita, suplimentar, utilizarea unui program dezvoltat la nivel național privind detecția de similitudini; rapoartele de similitudini se includ în „dosarul de doctorat”;

Ø Teza de doctorat este prezentată în comisia de îndrumare; după această pre-susținere, care poate fi publică, conducătorul de doctorat și comisia de îndrumare decid asupra depunerii oficiale a tezei și organizării susținerii publice; referatul de acceptare al conducătorului de doctorat și acordul membrilor comisiei de îndrumare se includ în „dosarul de doctorat”;

Ø Teza de doctorat se depune în mod oficial la secretariatul școlii doctorale, în format tipărit și în format electronic, împreună cu rezumatul tezei de doctorat și CV-ul doctorandului; secretariatul școlii doctorale certifică îndeplinirea de către doctorand a tuturor obligațiilor din cadrul programului de studii universitare de doctorat;

Ø Cererea pentru fixarea datei de susținere publică a tezei de doctorat, avizată de conducătorul de doctorat și de președintele comisiei de susținere se depune la secretariatul școlii doctorale cu minim 20 de zile calendaristice înainte de data propusă pentru susținere;

Ø Școala doctorală întocmește și afișează anunțul pentru susținerea publică cu cel puțin 20 de zile calendaristice înainte de data propusă pentru susținere. Acesta va include în mod obligatoriu data, locația și ora de susținere, conducătorul sau conducătorii de doctorat, precum și locul unde textul integral al tezei poate fi consultat în format tipărit. Anunțul susținerii publice, rezumatul tezei în format electronic, CV-ul doctorandului, CV-urile membrilor comisiei de susținere publică a tezei de doctorat sau link-uri către acestea sunt afișate pe site-ul IOSUD.

 
3.    Totodată, actul normativ introduce o serie de prevederi care întăresc caracterul public al tezei de doctorat:

 

Ø Rezumatul tezei este publicat pe site-ul universității sau, după caz, al Academiei Române și poate fi consultat public după emiterea dispoziției de numire a comisiei de susținere;

Ø Teza în format tipărit poate fi consultată la biblioteca universității sau, după caz, a Academiei Române cu cel puțin 20 de zile înainte de data fixată pentru susținerea publică. Lucrarea de doctorat rămâne document public la biblioteca universității sau, după caz, a Academiei Române;

Ø Dacă doctorandul nu optează pentru publicarea distinctă a tezei sau a unor capitole din aceasta, forma digitală a tezei este făcută publică și va putea fi accesată liber pe platforma națională după emiterea dispoziției de acordare a titlului de doctor; tezei i se va atribui o licență de protecție a dreptului de autor;

Ø Dacă doctorandul optează pentru publicarea distinctă a tezei de doctorat sau a unor capitole din aceasta, el primește un termen de grație de maximum 24 luni pentru realizarea acestei publicări; după expirarea termenului de grație, în cazul în care nu a fost primită la IOSUD nicio notificare cu privire la publicarea distinctă a tezei, documentul în format digital devine liber accesibil pe platforma națională cu atribuirea unei licențe de protecție a dreptului de autor;

Ø După publicarea tezei sau a unor capitole din aceasta, autorul are obligația de a notifica IOSUD asupra acestui fapt și de a transmite indicația bibliografică și un link la publicație, care vor fi făcute apoi publice pe platforma națională.

Ø Dupa acordarea titlului de doctor, in termen de maxim 30 de zile IOSUD are obligatia transmiterii unui exemplar tiparit al tezei de doctor la Biblioteca Nationala a Romaniei unde poate fi accesat la cerere.

Dosarul de doctorat se arhivează de către IOSUD cu regim permanent.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22