Senatul se pronunţă marţi pe abrogarea articolului din Codul penal despre presiunile asupra justiţiei

D.g. | 03.02.2014

Pe aceeași temă

Senatul se va pronunţa marţi privind iniţiativa legislativă care propune abrogarea articolului 276 din Codul penal prin care se incriminează "presiunile asupra justiţiei", a anunţat, luni, viceprepreşedintele Senatului Cristian Dumitrescu (PSD), informeaza Mediafax.

"Deja a fost sesizată Comisia juridică şi i s-a solicitat să elaboreze împreună, cu avizul de la Comisia pentru drepturile omului, raportul, (...) l-am şi introdus, probabil că în şedinţa care va avea loc după ce vom alege noul Birou Permanent, pe ordinea de zi de mâine (marţi - n.r.)", a menţionat social-democratul.

Articolul 276 din noul Cod penal, intitulat "Presiuni asupra justiţiei", precizează: "Fapta persoanei care, pe durata unei proceduri judiciare în curs, face declaraţii publice nereale referitoare la săvârşirea, de către judecător sau de organele de urmărire penală, a unei infracţiuni sau a unei abateri disciplinare grave legată de instrumentarea respectivei cauze, în scopul de a le influenţa sau intimida, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă".

Propunerea legislativă are ca iniţiatori mai mulţi parlamentari, majoritatea liberali, printre care Crin Antonescu, Victor Ciorbea, Sebastian Grapă, Marius Obreja, Sorin Roşca Stănescu, Ştefan Tomoioagă, Mihaita Calimente, Relu Fenechiu, Alina Gorghiu, Petre Roman, Nini Sapunaru şi Radu Stroe.

Senatul va dezbate această propunere legislativă, depusă de la începutul lunii noiembrie, în calitate de primă Cameră sesizată.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, duminică seară, că la nivelul Parlamentului va fi promovată urgent iniţiativa legislativă care va modifica Codul penal în ceea ce priveşte libertatea de exprimare faţă de actele justiţiei şi care ar îngrădi libertatea presei.

"Al doilea subiect (al discuţiilor din USL, n.r.), care este urgent şi care va fi abordat mâine şi care sper să fie rezolvat cât mai repede este articolul 276 din Codul penal (...) Vom interveni în Parlament, unde vom susţine un proiect de lege care exista deja semnat de mai mulţi parlamentari privitor la art. 276 care în opinia noastră aduce o inacceptabilă a îngrădire a libertăţii presei înainte de toate şi pe care dorim să-l remediem în spiritul cel democratic", a susţinut Antonescu.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22